HomeActualitateDeşteaptă-te, române! Ungurii vor să te adoarmă cu canabis!

Deşteaptă-te, române! Ungurii vor să te adoarmă cu canabis!

Divizia din România a mişcării "Ungaria Biblică", deşi pare uneori intrată francmasonic în adormire, veghează şi acţionează. Un târgumureşean cu nume de secui complotist a fost arestat de DIICOT, după ce i s-au găsit în curte şase variante de canabis. Individul amesteca tutun cu ierburile respective şi le vindea pe criterii etnice, adică olahilor amatori de o ţigară adevărată. Deşi traficantul afirmă că o făcea doar pentru bani, investigaţiile noastre duc spre o reţea manipulată de iredentiştii din Budapesta. Se urmăreşte ca, prin consum de droguri asociat pufoaicei la ţoi tradiţionale, vigilenţa românilor să scadă până la anihilare. Acesta e şi scopul despăduririlor practicate de lideri udemerişti, pe locurile defrişate urmând a se cultiva plante cu efect psihotrop antiromânesc. Am reuşit să-l interpelăm pe infractor şi acesta ne-a declarat:

"Apoi me rog frùmos, eu nu vézut care pròblema la dùmnevostra. Mie dat séminţa vécinu Gheo care-i rùman şi còleg de pálinka la mine. O zis che la ei la sérvici tăţi creşte d-astea acase, che salar ezte mic şi àjutoru la primarie de numa doi-trei gùlaşuri. Nu ştiut che nu-i voie, Gheo are vro doi hectari la ţară şi-i iese méreu de pálinka cu pára în sticle. Eu crézut che-i ùrziche ceva de-a vostra, che simţeam ceva ùsturime chend tòcam la frunze. Sérviţi o ţigare?"

Am aflat că deconspiratorul activităţii a fost chiar Gheo, nemulţumit că vecina Marika îi refuzase o priză în doi, după o căpiţă. Horthyştilor, jos labele de pe canabisul românesc! Când noi îl adusesem aici din India, voi trăgeaţi pe nas de sub şaua calului, întârziaţilor!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare