Adunați cu toții, în păr, mai ceva ca tâlharii lui Ali Baba când se punea de-o prăduială, domnii, doamnele și tovarășii din Senatul României au pus mână de la mână și au încercat, care cum a putut, să mai bată un cui în sicriul învățământului românesc. E drept că unii s-au abținut, alții au votat împotriva ”ordonanței plagiatelor”, dar majoritatea au înfipt cuiele cu nădejde și au avut grijă ca învățământul mioritic sau, mă rog, rămășițele sale pământești, să fie bine îngropate, la mulți metri sub pământ, ca să nu le mai găsească niciun tehnocrat vreodată.
De acum, alde Ponta, Oprea și alți șmanglitori de diplome pot fi liniștiți. N-o să-i mai judece nimeni pentru ce-au făcut. Universitățile, academiile, facultățile au dreptul să decidă fiecare dacă vreunul dintre absolvenții lor a plagiat sau nu. Chestia asta mi se pare ca și cum un juriu de găinari ar fi pus să stabilească dacă alți găinari au ciordit sau nu portofele în mijloacele de transport în comun, polițaiul Cioacă ar fi mandatat să spună dacă un criminal a ucis sau nu, iar fantoma celebrului Râmaru ar fi invocată, să ne precizeze ea dacă violatorii din Vaslui au comis fapta din iresponsabilitate sau, mai curând, din dragoste, bre.
Despre cutrele de la PSD-ALDE-UDMR se știa că vor vota pentru scoaterea CNATDCU din circuitul analizării tezelor de doctorat. Ceea ce nu bănuiau mulți e că și în PNL sunt cutre. Deși s-a stabilit că liberalii să voteze contra legii, s-au găsit totuși și aici niște cozi de topor care să pactizeze cu ciracii doamnei Cati Andronescu, întru distrugerea oricărei urme de credibilitate pentru învățământul românesc: Teodor Atanasiu, Marius Nicoară, Mihai Rogojan, Valeriu Boeriu, Octavian Moțoc, Marius Neculoiu, Mariana Câmpeanu, Corneliu Popescu, Viorel Grigoraș, Eugen Nazare, Liviu Pașca, Emil Pașcan. Acum, frumos ar fi ca pe acești trădători, PNL să nu-i mai pună pe liste la alegeri. Iar, dacă totuși are obrazul gros și îi pune, frumos ar fi din partea alegătorilor liberali să nu voteze nicio listă pe care se află astfel de specimene.
E drept că doamna Abramburica Andronescu a fost creierul acestei mișcări, dar ea n-ar fi putut deveni groparul învățământului românesc dacă n-avea și niște ciocli, să ducă mortul la groapă. După ce, cu ani în urmă, duduia Androneasca distrugea învățământul tehnic din România, desființând școlile profesionale, pe motiv că n-avem nevoie de lăcătuși, sudori, chelneri, ci doar de imbecili cu diplomă de licență, masterat sau doctorat, acum cucoana revine la locul faptei, spre a mai săvârși o crimă, dând lovitura de grație învățământului teoretic.
Ce credibilitate va mai avea un absolvent de facultate românească atunci când va merge să lucreze în străinătate, iar cei de acolo vor ști că la noi diplomele de doctor se dau pe post de șervețele, la șaorma cu de toate? Absolut niciuna. Oricât ar fi el de genial, un absolvent din România nu va scăpa de suspiciunea că și-a luat diploma prin furt, plagiind la greu, cu complicitatea propriilor profesori din facultate. Iar elevii de azi vor ști că în ghiozdanul oricărui licean corigent din România se află deja diploma de doctor în ce vrea mușchiul lui. Vrea să fie doctor în fizică? Merge la o facultate de fizică, dă șpaga cuvenită, copiază de undeva o lucrare de doctorat și profesorii facultății îl pupă frumos pe creștet și-i zic că n-a copiat, după care ies pe hol și strigă: ”Altu’ la rând!”. Dacă se stă la coadă organizat, dacă nu vine vreun tăricean, să-și ia cinci diplome prin față și nici vreun pontac, să ia zece diplome doar pentru el, atunci cu siguranță vor exista doctorate pentru toți cretinii din România, așa că loazele să nu se mai înghesuie: doamna Cati are patalamale pentru toată lumea!
Dar poate că asta-i soarta popoarelor, mai știi? Ce, americanii n-au avut uraganul Katrina? Și Katrina lor, și Caterina noastră aceleași ravagii au lăsat în urmă. De fapt, nouă nici nu ne mai trebuie uragan, nu ne mai trebuie inundații catastrofale, nu ne mai trebuie cutremur de 8 grade în Vrancea, că se ocupă doamna Cati de tot. Doar că, spre deosebire de uragane și de cutremure, care distrug trecutul, nouă doamna Cati ne distruge viitorul.
umohalz
06 ianuarie 2018 22:45ujipuvujg-a.anchor.com URL=httpujipuvujg-u.comujipuvujg-u.anchor.comURL httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com httpujipuvujg-t.com aqunjokan
raspunde comentariuluiojudbuiu
06 ianuarie 2018 22:45ukninulit-a.anchor.com URL=httpukninulit-u.comukninulit-u.anchor.comURL httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com httpukninulit-t.com peyluce
raspunde comentariuluiucokoka
06 ianuarie 2018 22:45ewokelaz-a.anchor.com URL=httpewokelaz-u.comewokelaz-u.anchor.comURL httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com httpewokelaz-t.com amasijalo
raspunde comentariuluinick
25 octombrie 2016 21:51Androneasca pentru noi este Ceauseasca doi.......sau cu magarul in frunte vom avea ......victorii multe!
raspunde comentariuluicatio
14 octombrie 2016 8:17Noi toti, prin indiferenta noastra, prin jemanfisismul endemic dambovitean, prin lipsa de reactie a societatii civile, suntem partasi la aceste abuzuri ale clasei politice. Le batem obrazul cu timiditate in loc sa-i luam de guler si sa-i aruncam pe treptele Parlamentului.
raspunde comentariuluicatio
14 octombrie 2016 8:17Noi toti, prin indiferenta noastra, prin jemanfisismul endemic dambovitean, prin lipsa de reactie a societatii civile, suntem partasi la aceste abuzuri ale clasei politice. Le batem obrazul cu timiditate in loc sa-i luam de guler si sa-i aruncam pe treptele Parlamentului.
raspunde comentariuluiOctav Dospinescu
12 octombrie 2016 10:31Conform acestei "legi" absurde ar trebui ca cei care acorda titlurile de doctori sa recunoasca de fapt ca ei sunt prosti si incopetenti ca au acordat titlul unui plagiator nenorocit. Unde ati mai vazut vreun prost sa recunoasca starea sa???!!?? Astia sunt singurii care se cred destepti!! Halal lege. Ar trebui sa iasa lumea in strada. Ce fac studentii adevarati? Doctranzii adevarati care muncesc multi ani pana elaboreaza teza cu adevarat stiintifica? Ce fac multii doctori adevarati care au muncit ani, zile si nopti in cercetare pentru a elabora o lucrare adevarata?? Fiul meu a muncit "pe branci" sase ani pana a elaborat o teza de doctorat cu adevarat stiintifica, cu noutati elaborate stiintific, si acum sa se compare cu al`de militianul Toba, locotenentul de intendenta Oprea sau fiica procurorasului din provincie care dand din coate sau si din alte parti anatomice! a ajuns conjunctural sefa DNA ??!!?? Rusine , rusine, rusine!!!
raspunde comentariuluiNick29
11 octombrie 2016 12:10Cand doamne iarta-ma vom ajunge sa nu-i mai vedem pe de'alde androneasca, tariceanu etc etc in Parlamentul Romaniei ? Poporul asta este chiar atat de dobitoc incat continua sa aleaga groparii Romaniei ?! Sau este vorba de masochism postcomunist ? Inca o data new comunustii pnl_isti, psd_isti, ald_isti etc de dupa 1989 si-au dat mana si au mai emanat p b----a puturoasa, care le da imunitate hotilor si incubatoarelor de doctorate. Mai mare bataie de joc ca in aceasta tara nu cred ca mai este pe undeva in lume.
raspunde comentariului