HomeActualitateDragnea face recensământul morţilor odată cu referendumul pentru Constituţie

Dragnea face recensământul morţilor odată cu referendumul pentru Constituţie

Deşi cei doi instabili din fruntea USL, plus Ăla Micu, au pupat ieri Piaţa Independenţei şi poala Varanului, spaimele penalilor din alianţă nu s-au potolit. Nimeni nu-i convins că va trece referendumul prin care Constituţia va fi transformată într-o bucată de hârtie numai bună de folosit când te loveşte necesitatea.

De aceea, Marele Maestru al Combinagiilor, Liviu Dragnea, a pus la cale un plan care să-i scutească pe colegii de alianţă de vise cu cătuşe şi supă cu arpacaş. Astfel, vicele de la guvern va organiza un recensământ al morţilor, odată cu referendumul pentru Constituţie. „Nu vrem să mai păţim ca la suspendarea lui Băsescu, când noi contam pe o prezenţă de 20 de milioane de morţi şi nu s-au prezentat la urne decât vreo zece milioane. Vrem să ştim clar pe câţi morţi ne bazăm, ca să nu-i mai plimbăm şi pe votanţii vii, din secţie în secţie, că aţi văzut cât se scumpeşte benzina”, ar fi declarat Dragnea.

Vicepremierul a făcut apel la spiritişti, babe descântătoare şi ţigănci vrăjitoare să ia legătura cu morţii şi să le ceară să stea prin cavouri la data recensământului şi să nu mai umble brambura, pe la tot felul de bântuiri dubioase. „Ne trebuie o cifră exactă, nu mai putem umbla pe presupuneri, că aţi văzut ce-am păţit: au votat 300%, vii sau morţi, când nouă ne trebuia un procent de cel puţin 700% ca să-l putem demite pe tiran. Acum nu vom repeta greşeala şi am discutat deja cu BOR, să-i prelucreze pe popii din teritoriu: toţi morţii care nu vor răspunde „prezent” la recensământ nu mai pupă parastase şi nici stâlp de şapte ani”. Recensământul morţilor va avea loc în zilele de referendum, iar pentru atragerea răposaţilor la vot vor fi organizate mitinguri electorale, cu colivă inscripţionată cu „Votăm USL” sau „2014 – anul reînvierii”.

„Recensământul se va desfăşura, conform tradiţiei bisericeşti, timp de 40 de zile, a mai spus Dragnea. Contăm pe toţi cei deja trecuţi la cele veşnice, dar, ca să ne mai luăm o marjă de eroare, vom mai introduce nişte taxe-surpriză, să mai crape nişte români şi să fim, astfel, siguri, că facem cvorum”.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare