HomeActualitateDupă handbaliste și jucătoare de tenis, Boc e așteptat...

După handbaliste și jucătoare de tenis, Boc e așteptat să bată toba la studenți

După ce a fost cel mai încins suporter al echipei de FED Cup a României și a handbalistelor, primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, este așteptat să bată toba și pentru viitorii studenți la Medicină.

Boc este așteptat să-și pună ochelarii de medic pe nas și să încingă toba pentru candidații la examenul de admitere organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Iuliu Hațeganu” în Sala Sporturilor din Cluj.

Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca va avea loc în varianta clasică, prin probă scrisă, în 25-26 iulie 2020. Universitatea va asigura cele mai bune condiţii tinerilor care doresc să studieze în cadrul facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie şi a investit în închirierea unor spaţii suplimentare pentru ca examenul să se desfăşoare în siguranţă.

Pentru a se putea păstra distanţa necesară între candidaţi (avem în vedere aproximativ 2000 de înscrişi), examenul de admitere pentru cele trei facultăţi din cadrul universităţii, Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie, se va desfăşura atât în amfiteatrele universităţii, cât şi în alte spaţii care vor fi închiriate pentru acest scop. UMF "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca a ales să închirieze săli de examinare la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai", la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi la Sala Sporturilor "Horia Demian". De asemenea, s-au rezervat sălile de conferinţe din două mari hoteluri din oraş, Grand Hotel Italia şi Hotel Napoca.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare