HomeActualitateEXCLUSIV: Am aflat programul de guvernare al lui Gabriel...

EXCLUSIV: Am aflat programul de guvernare al lui Gabriel Oprea!

Odrasla din flori a cuplului de taină Ponta-Iohannis, Găbiţu Oprea, a preluat deja greaua moştenire a guvernării pe umerii săi solizi, de militar, şi a declarat că va conduce România “ca la armată”. La auzul acestor vorbe, mulţi s-au gândit deja că generalul Gabi ne va trimite să trecem Prutul şi să ne înfrăţim cu surorile moldovence în căutare de cetăţenie şi UE, dar se pare că noul premier nu are asemenea tendinţe. Spunem asta cu toată convingerea şi vă cerem să staţi, dragi cititori, la locurilii voastre, pentru că tocmai am aflat cum anume va conduce Oprea guvernul.

1 În fiecare dimineaţă, se va da deşteptarea miniştrilor la ora 5 fix. Cei care sunt proşti de bubuie, gen Ăla Micu de la Agricultură, Duşa, cu cadavrele neînsufleţite ale celor decedaţi, Vulpescu, ăla cu Hamlet şi Şekspir sau Pop, ăla cu Salygny, vor fi lăsaţi să doarmă în continuare, pentru că pur şi simplu nu pot fi deşteptaţi.

2 Miniştri vor străbate, în pas vioi, de înviorare, distanţa dintre vilele personale şi guvern, cântând, pe drum, cunoscutele melodii “Hai, Găbiţă-n deal la vie să culegem răzăhie” şi “Suflecată pân’ la brâu, spăla banii toţi la râu”. Pentru a nu beneficia de un avantaj în faţa colegilor, ministra-atletă Gabriela Szabo va face deplasarea târâş pe coate şi genunchi.

3 La ora 9 se va servi micul dejun, constând în marmeladă pe pâine şi ceai fără zahăr. Având în vedere ce “bărbaţi” fac parte din cabinetul Oprea, în ceai nu se va mai turna bromură, aceasta nefiind deloc necesară.

4 De la ora 10 se vor discuta problemele ţării. În prima şedinţă, premierul Oprea îşi va informa colegii că a efectuat singur, azi-noapte, recensământul cetăţenilor României, într-un mod foarte simplu: numărându-le izmenele. Sunt în total 19 milioane de izmene, dintre care circa 500, ale parlamentarilor, foarte pătate. DNA ştie de ce.

5 La ora 11 se va ieşi pe câmpul de instrucţie din faţa Palatului Victoria, unde miniştri vor fi puşi să facă o sută de culcaturi-sculaturi. Partea a doua a exerciţiilor le va ieşi mai greu, din motivele expuse la punctul 3.

6 Prânzul va fi servit la cantina guvernului, care va fi amenajată ca o popotă. Se vor servi, ca într-un adevărat regim cazon, felul unu: ciorbă de fasole, felul doi: iahnie de fasole cu ciolan, fără ciolan, dar cu multe pietricele, pentru aportul de minerale, felul trei: se taie de pe listă, întrucât dulciurile dăunează grav sănătăţii. Datorită acestui meniu, miniştrii vor putea rezolva într-un mod elegant şi problema gazelor pentru populaţie, care vor fi distribuite gratuit.

7 Program la dispoziţia miniştrilor: miniştri vor putea practica jocuri specifice vârstei şi pregătirii profesionale: lapte-gros, bâza, tabinet, toci, popa-prostu (fără aluzii la PF Daniel!).

8 Va urma a doua parte a instrucţiei zilnice, desfăşurată pe şantierul metroului Drumul Taberei. După ce vor fi puşi să scoată apa de la inundaţii cu şireturile de la pantofii de firmă şi să cureţe toaletele din Palatul Victoria cu lama Gillette Mach 3, miniştri vor efectua un exerciţiu de alarmare aeriană. Ei se vor adăposti de aviaţia inamică în gropile din străzile lui Oprescu şi vor aştepta acolo sfârşitul alarmei, dictat de gral Oprea.

9 La ora 9 se va servi cina. Pentru că mulţi dintre miniştri au probleme cu greutatea, ei vor sări peste masa de seară. Din spirit de solidaritate cazonă, şi ceilalţi, inclusiv scândurica aia de Gabi Szabo, se vor abţine de la mâncare.

10. La orele 10 seara trecute fix se va da stingerea guvernului, urmând ca miniştrii care au avut cele mai proaste rezultate peste zi să efectueze plantonul I, III şi îndrăgitul planton sovietic., de la 12 la 3 dimineaţa, fiindcă sunt mai şmecheri şi dorm de două ori pe noapte. Stingerea României se va da ceva mai încolo. Garantat Gabi Oprea!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare