HomeActualitateExclusiv: Interviu cu câştigătorul Marelui Premiu la 6 din...

Exclusiv: Interviu cu câştigătorul Marelui Premiu la 6 din 49!

Imediat cum am auzit că, în afară de statul român, a mai câştigat cineva la Loto 6 din 49, ne-am gândit că trebuie neapărat să-l cunoaştem pe norocos. Cum găseşti însă, în ditamai Galaţiul, un câştigător la Loto? Păi cum să-l găseşti? Ca-n bancul cu blondele şi prostia: alegi unul, la întâmplare. Aşa că am pus mâna pe cartea de telefon şi am sunat la primul număr pe care ne-au căzut ochii. Dar ăla era gălăţeanul care câştigase Marele Premiu în iunie 2005. Am sunat iar, şi am dat peste gălăţeanul care a săltat tot Marele Premiu, însă în iunie 2009 și care a crezut că-l confundăm cu un alt gălăţean, ce umflase potul cel mare în noiembrie 2009. Abia la a treia încercare am reușit să-l găsim pe cel mai recent îmbogăţit peste noapte. Iată dialogul care a urmat:

Bună ziua, sunteţi milionar în euro!

Sunt pi dreacu! Până nu văz banii, sunt tot şomier, în Micro 20!

Din ajutorul de şomaj aţi jucat biletul câştigător?

Ei, aş! Am făcut rată la bancă, pi numili soţiei, ca să mai pot juca, io nu mai aviam drieptul, ieram trecut ca rău platnic!

Aveţi datorii, deci!

Am, domle, am! Numa alţii să aivă datorii la bănci, noi, moldovenii, suntiem mai proşti?

Numerele pe care le-ați jucat au vreo semnificație pentru dumneavoastră?

Di bună siamă! Am pus 6 că noi suntem șesi frați la părinți, am pus 7 că soția sunt șepti frați la părinți, am pus 22 că io m-am însurat  la vârsta aiasta, 18 că atât avia soția când o divorțat di al doilea bărbat, ca să mă ieie pi mini, 47 că atâția ani aveam când am făcut ultimul copchil și 49 că era ultimul număr. Io voiam să pun 69, că-mi plași cum sună, da  nevasta m-o suduit: ”Barbate, nu fii nărod! Puni doar 49, că ti dau afară așeștia!”. Și uiti câtă direptate o avut, mititica, dacă puneam 69 mai luam o pxxx!

Când o să încasați banii, ce-o să faceți cu ei?

Am o mulțimii di proiecti în cap. În primul rând, o să mă implic în cazuri sociale: un milion di euro vreau să investesc pentru ajutoari, în caz di viscol. Fiecare om din județ va primi di la mini câtiva suti di euro, să-și facă provizii di țuică. Nu di alta, dar anii trecuți, până or vinit pompierii să le scoată cășili din nameți, s-or topit, sireacii, pi picioari, di sete! Gălăţenii, nu nameţii! La fel, în caz de inundații! Acu vreo doi ani o fost situații când persoanele care stătea la birt o rămas blocati acolo tri zili, până or venit să-i ieie cu bărcile. Și or stat, vă dați siama, tri zile pi uscat, că pramatia di cârşiumar o bere n-o vrut să li dea! Așa situații dramatice nu trebuie să se mai repete, la noi, la Galați!

O inițiativă foarte bună. Altele mai aveți?

Da, am o inițiativă pentru încurajarea natalității, cum o zis și domnu președinte Băsescu. O să dau la fiecare fumeie care naște pui vii și-i hrănește cu lapte, nu numai di la noi, ci din toată Moldova, niște bani! Nu mulți, că la cum nasc aiestea mă siacă di premiu imediat, da orișicât, acolo, gestul contiază, nu? La mămicile sub 12 ani o să le fac cadou și-o păpușă Bianca Drăgușanu, să aivă și iele, mititelele, repere morale în viață, iar la şiele care fac copii cu verișorii, unchii sau nepoții le dau și-o primă, că-s familiste convinse și pentru mini nimic nu-i mai di preț pi lumi ca familia!

Văd că, spre deosebire de alți bărbați din Moldova, apreciați mult femeile…

Sigur că le apreșiez! Pi unili le apreșiez mai scump, pi altili mai ieftin… Sunt domnișoari cari si lasă apreşiati și pi un bon di masă. Dar, oricum, io iubesc fumeile, pi toate le iubesc! Di așeia o bună parte din bani o s-o investesc în fumei gonflabile!

Stați puțin, de ce femei gonflabile?

Păi nu ți-am zis, domle, că iubesc fumeile? Am să iau fiecărui bărbat de la noi din județ câte o fumeie gonflabilă și când o veni dânsu biat di la crâșmă, în loc să-și rupă în bătaie fumeia, rupe fumeia gonflabilă, dă-o dreacu! Pi aiasta poa s-o strângă di gât, s-o spintece cu cuțitu, că nu-l bagă nimeni la pușcărie și ne mai scade și nouă criminalitatea, să nu mai zică jigodiile alea de olteni și ardeleni că toate nenorocirile numa la moldoveni se-ntâmplă! Plus că fumeii gonflabile poa să-i care soțu la pumni cu nemiluita, că nu-i zice nimeni nimic, ba ajunge și campion mondial la box! Păi, ce, credeți că numai unu e Lușică Bute al nostru? E plin Galațiul di Butii, bre, da cine să-i descopere până acum, că după două reprize cu nevasta, îi și punea polițiștii cătușili!

Exclusiv online

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare