HomeActualitateEXCLUSIV: Ministrul Mediului îşi va schimba numele în Rovana...

EXCLUSIV: Ministrul Mediului îşi va schimba numele în Rovana Şist!

Ieri, cea mai cunoscută ecologistă din România, doamna Rovana Plumb, a declarat că a dat avizele de mediu pentru explorarea gazelor de şist în Dobrogea. E drept că ministresa nu ştie, deocamdată, cum o să se facă şi exploatarea, dar ea e optimistă din fire şi ne-a spus că, la cum progresează ştiinţa, peste câţiva ani sigur o să descopere savanţii britanici o metodă mai bună decât fracturarea hidraulică. Vezi, ce înseamnă să ai speranţă? E, păi dacă şi prăpăstiosul ăla de Boc gândea pozitiv, ca duduia Rovana, acum eram cu gazele gata exploatate!

Dar cu adevărat remarcabil e faptul că, spre a demonstra tuturor că gazele de şist nu reprezintă niciun pericol, doamna ministru ar fi tentată, aşa cum am aflat în exclusivitate, să-şi schimbe numele în Rovana Şist. „Numele actual e sută la sută nociv şi de aceea Rovana ar vrea să renunţe la Plumb pentru ceva mult mai trendy, cum este, de pildă, Şist!”, au declarat surse din anturajul demnitarei, care au precizat că viitoarea doamnă Şist are o strategie de imagine extraordinară pentru mediatizarea proiectului său.

Astfel, ea doreşte să realizeze mai multe clipuri de promovare, în care apare domnul Dan Voiculescu, îl ştiţi, toxicul acela cu gazele convenţionale, într-un studio TV: toţi în jurul lui sunt morţi, asfixiaţi, dovadă cât de nocive sunt aceste gaze. Concomitent, viitoarea doamnă Şist este prezentată şi ea într-un studio TV, dar în jurul ei nu moare nimeni, ba mai mult, invitaţii din studio mărturisesc că s-au vindecat de diverse boli de când respiră doar gaze de şist – dovadă că ele sunt sută la sută benefice pentru om.”

Iar exploatările anunţate de fosta doamnă Plumb se înscriu în aceeaşi logică a grijii pentru sănătate: „Atunci când gazele de şist vor fi extrase, nimeni nu va mai fuma, în toată Dobrogea – imaginaţi-vă numai ce s-ar întâmpla dacă măcar un vamaiot,  un hipster din 2 Mai sau un cocalar din Mamaia lui Mazăre şi-ar aprinde ţigara, în acea atmosferă încărcată cu gaze: ar urma o explozie colosală, care ar distruge Litoralul.

Aşa că de frică n-o să mai fumeze nimeni şi deci gazele de şist îşi dovedesc şi aici valoarea pentru sănătatea umană. Când vom începe să le explorăm şi pe alea de la Bacău, din Oltenia sau din Ardeal, România va deveni o ţară fără fumători şi românii vor fi mai longevivi chiar decât japonezii!”

Un alt motiv pentru care guvernul vrea să înceapă odată să caute gazele de şist ar fi că astfel am avea şi noi, în sfârşit, o creştere la ceva: la numărul de cutremure pe cap de locuitor. „Din ’77, a precizat un demnitar din cabinetul de cinstiţi Ponta, n-am mai avut un cutremur ca lumea. Miniştrii USL sunt extrem de dezamăgiţi de situaţie. Ei au propus atâtea măriri, atâtea sporuri, iar în domeniul seismic n-au realizat încă nimic pentru populaţie. Exploatarea gazelor de şist le va da însă prilejul să facă şi aici ceva.

Potrivit estimărilor noastre, doar în primul an de la explorare vom produce, în Dobrogea, Câmpia Română, Vrancea, Banat şi celelalte zone seismice, cu 25% mai multe cutremure, urmând ca în anul 2014 să oferim românilor un cutremur-record de peste 8 grade pe scara Richter. Ei, să-l vedem atunci pe gargaragiul ăla de Sorin Oprescu cu ce record se mai laudă!”.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare