HomeActualitateEXCLUSIV: Şi totuşi, ce-a mâncat Băsescu de Revelion?

EXCLUSIV: Şi totuşi, ce-a mâncat Băsescu de Revelion?

Toată presa a fost foarte interesată de meniul preşedintelui în noaptea dintre ani. Unii, precum băieţii de la B1 TV, din dorinţa de a depista eventuale urme de poloniu puse cu polonicul în ciorba de potroace a singurului om care, în opinia lor, ar mai putea salva democraţia în România, alţii, precum băieţii de la Antena 3, din dorinţa de a prezenta telespectatorilor vreo două luni la rând ce trufandale înfulecă bampirul de tiran, atunci când nu suge din sudoarea Boborului.

N-au aflat cu precizie nici unii, nici ceilalţi, deşi răspunsul la întrebare ar fi putut fi intuit din imaginile date, ulterior, la televizor. După stresul pe care l-a băgat în el anul trecut, când a fost la un pas să plece într-o lungă călătorie de relaxare pe mare, te-ai fi aşteptat ca preşedintele să mănânce, pentru tot restul vieţii, numai fructe şi legume. Iniţial, aşa începuse să procedeze, părând să manifeste aceeaşi apetenţă pentru roade proaspete, cu frunze MRU verzi, ca Macovei, Papahagi şi Neamţu. Ulterior însă, când Ponta i-a arătat nota de plată şi l-a ameninţat că-l pune să deconteze mintenaş, a dat-o şi pe carne. Deşi era în plin post al Crăciunului, preşedintele a înfulecat de toate: porc, vită, peşte cu ochi cam tulburi, de lipovean, o oaie care behăia întruna de râs, ba chiar şi animăluţe mai exotice, gen varan, pisoi etc.

Şi suntem în măsură să vă informăm că, nici de Revelion, preşedintele n-a renunţat la apucăturile lui culinare: deşi toată lumea l-a avertizat să se prefacă măcar că e vegetarian, întrucât poporul nostru – vegetal, vorba Anei Blandiana –, asta doreşte, el tot la carne a rămas, ca să aibă nutriţioniştii lui Felix motive suficiente să-l mai critice şi în 2013. Aşa că s-a delectat, la munte, cu o Falcă bine rumenită şi cu o delicioasă ciorbiţă de Cocoş. Pe consoarta domnului Cocoş s-a mulţumit să o mănânce doar din ochi. Nu de alta, dar chiar n-a vrut să ajungă iar la mâna lui Arafat şi să-l ia SMURDU’, ca să urle toţi prin ziare pe urmă că preşedintele doar cu elicopterul ştie să se întoarcă de la munte. Domnu’ preşedinte, vă rugăm mult, nu vă mai afişaţi atât de carnivor în public, că e păcat! Riscaţi ca în 2013, la un nou referendum, să vă vină de hac de-a binelea răciturile olteneşti ale lui Dragnea!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare