HomeActualitateEXCLUSIVITATE: Anders Breivik şi-ar putea ispăşi pedeapsa în România!

EXCLUSIVITATE: Anders Breivik şi-ar putea ispăşi pedeapsa în România!

Vestea că teroristul Anders Breivik a fost condamnat la 21 de ani de închisoare a stârnit consternare în întreaga lume. Americanii consideră că s-a făcut o greşeală şi că din sentinţă lipsesc două zerouri, chinezii şi ruşii sunt de părere că treaba se putea rezolva foarte simplu, cu un glonţ plătit de familie, în vreme ce românii cred că procesul s-a încheiat nepermis de repede pentru unul care a ucis doar câteva zeci de persoane – la noi Iliescu are pe conştiinţă câteva sute, iar procesul lui nici n-a început!

Tocmai pentru a repara nedreptatea comisă, se pare că autorităţile norvegiene au fost de acord cu transferarea lui Breivik într-o închisoare din România. Deţinutul ar putea fi prezentat colegilor de la Jilava chiar în seara asta, deţinuţii având grijă să le şoptească, discret, şefilor de camere că individul este un pedofil care a făcut rău multor copii şi adolescenţi. După ce va primi botezul duşului, periculosul terorist ar putea fi mutat, date fiind calităţile lui intelectuale incontestabile, în aceeaşi celulă cu deţinutul Adrian Năstase, urmând să primească pe tricoul vărgat numărul N00050/2012. Autorităţile au pornit de la premisa că, în cursul celor 21 de ani de detenţie, Breivik nu trebuie să stea ca puturoşii şi asistaţii sociali din libertate, primind moca mâncare şi cazare din partea statului român, ci trebuie să facă, şi el, ceva util societăţii. Iar pentru început, ne-au declarat surse credibile, el îl va învăţa pe Adrian Năstase să ţintească în mod corect o guşă grasă de foarte aproape.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare