HomeActualitateFLASH NEWS: Antifotbal, tenis și discriminare

FLASH NEWS: Antifotbal, tenis și discriminare

**Ieri, Rapid București a pierdut acasă cu FC Brașov. Golul a fost marcat în minutul 82, pe fondul oboselii gazdelor. "Recunoaștem că nu sunt bani la club și nu am avut nici apă ca să ne hidratăm sau să ne facem un duș.", tună căpitanul alb – violeților. Când arbitrul a scos al doilea cartonaș roșu, rapidiştii au fost extrem de mulțumiți. "Oricum salariile nu ni le primim. E foarte bine că arbitrul ne-a dat două roșii. Sperăm ca patronul să ne dea și niște brânză cu castraveți. O să fie mai bine!", a declarat un jucător de pe banca feroviarilor, urcând într-o Dacia 1300.

La Turneul Campioanelor din Singapore, după extragerea adversarelor din grupa Simonei Halep, se pare că un grup de tineri români au fost prinși și duși la poliția din localitate. Acestora li s-au găsit în buzunare mai multe topoare mici, ace Voodoo cât și belciuge în stil african. Uimirea cea mare a fost momentul în care polițiști au desfăcut un banner al tinerilor pe care scria "Simona, dacă nu o bați pe Serena Williams în grupă, nu îți face griji, o batem noi. Suntem deja pregătiți!"

Tenismenul Marius Copil s-a oprit în sferturi, în turneul de la Stockholm. Antrenorul lui părea mulțumit la finalul meciului, declarând: "Este bine ca a ajuns și până aici. Nu am ce să cer mai mult. Atâta poate, e Copil."

În Liga 1 din Honduras (Bă, ești prost? Și acolo se joacă fotbal?), un portar a primit cartonașul roșu după ce a pus mâna pe fundul unui adversar. "L-am atins din greșeală. Dar de două ori. Prima dată nu am vrut. A doua oară vrut el. Degetul arătător din imagine este fake. Nu arătătorul i l-am băgat în fund, ci inelarul!"
Iată și dovada. http://youtu.be/Ojy3tCbGaos

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare