HomeActualitateFranța, ținută afară din alianța triunghiulară, ca să nu...

Franța, ținută afară din alianța triunghiulară, ca să nu vedem ce ni se pregătește: A FU(c)K US

Dorința Franței de a intra în alianța militară triunghiulară dintre Australia, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii le dă mari bătăi de cap aliaților.

Temerea membrilor este ca noua denumire a alianței, care ar include și inițiala țării lui Emmanuel Macron, să nu le dea idei cetățenilor despre ce ar putea să li se întâmple.

Principala variantă ce se dorește evitată este FaU(c)K US, care ar putea fi sugerată de amplasarea inițialei Franței la începutul numelui alianței.

Problema este că oriunde ar fi amplasată “ipotenuza” din Hexagon în triunghi, tot ar lăsa loc de interpretat din partea “răutăcioșilor”.

Dacă ar fi mutată Franța ca a doua țară din denumirea alianței, ar putea conduce la un și mai evident: A, FU(C)K US!

Fiind ultimul venit, Franța ar putea trece cu inițiala sa la coada alianței, dar acest lucru ar putea duce cu gândul la o putere militară science fiction: AUKU SF.

Țara noastră ar putea fi atrasă de această alianță dacă Franța ar trece după Regatul Unit, un AUK FUS, putând să ne amintească de tradițiile neamului românesc.

Despre AUKUS

AUKUS (Australia, Regatul Unit, Statele Unite) este o alianță militară triunghiulară între Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Australia.

Alianța a fost anunțată pe 15 septembrie 2021.

Conform pactului, SUA și Regatul Unit sunt de acord să ajute Australia să dezvolte și să lanseze submarine cu propulsie nucleară, care se vor adăuga prezenței militare occidentale în regiunea Pacificului.

Wikipedia scrie că, deși anunțul comun al premierului australian Scott Morrison, al premierului britanic Boris Johnson și al președintelui SUA Joe Biden nu au menționat nicio altă țară pe nume, surse anonime ale Casei Albe au susținut că este conceput pentru a contracara influența Republicii Populare Chineze (RPC) în regiunea indo-pacifică.

Cu toate acestea, Johnson a declarat mai târziu în parlament că această mișcare nu a fost menită să fie împotriva Chinei.

La 17 septembrie 2021, Franța și-a rechemat ambasadorii din Australia și SUA, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian numind acordul o „lovitură în spate”, deoarece AUKUS a dus la anularea de către Australia a Acordului australiano-francez privind livrarea de submarine în valoare de 56 de miliarde euro.

Acordul acoperă domenii cheie, cum ar fi inteligența artificială, războiul cibernetic, capabilitățile subacvatice și capabilitățile de atac la mare distanță.

De asemenea, include o componentă nucleară, posibil limitată la Statele Unite și Regatul Unit, pe infrastructura de apărare nucleară.

Acordul se va concentra asupra capacităților militare, fiind separat de alianța Five Eyes de partajare a informațiilor, care include și Noua Zeelandă și Canada.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare