HomeActualitateGhid de narcotice pentru Noaptea Învierii

Ghid de narcotice pentru Noaptea Învierii

Chiar și un eveniment de o însemnătate spirituală și bla-bla-bla ca Noaptea de Înviere poate deveni mai mișto, pentru unii dintre noi, cu droguri. Decât să pierdem vremea cu un text moralizator, hai să le oferim câteva informații (culese de pe la prieteni, bineînțeles) care să-i ajute să aleagă o narcotică adecvată pentru momentul luminii sfinte, în așa fel încât să nu le strice sărbătoarea celor din jur.

Marijuana – Pentru că e cu muzică și luminițe, fie ele și religioase, gigiconul este, poate, cel mai potrivit drog pentru o astfel de manifestație. Va fi cea mai frumoasă variantă a troparului pascal pe care ai auzit-o vreodată, iar ouăle de Paște și drobul de după slujbă vor avea un gust divin. Bonus: dacă cineva te întreabă de ce ai ochii roșii sau de ce te uiți insistent la lumânare de treizeci de minute, îți poți salva fundul zicând că ești pătruns de sentimentul religios, nu că ești praf.

LSD – Un pic riscant în public că e halucinogen: pe de-o parte, puteți primi lumina sfântă direct de la Iisus Hristos coborând pe un norișor din Împărăția Cerurilor. Pe de altă parte, același Iisus poate fi un Mântuitor rockstar care dă lumină printr-un solo de chitară maxim sau Iisus Rambo. Panica mare este însă dacă ți se pare că vine Sfârșitul Lumii și că ești înconjurat de demoni, nu de evlavioși care falsează „Hristos a înviat” și scuipă semințe pe jos.

Cocaina – Cel mai probabil o să vrei să fii primul la Lumină, pentru că ești cel mai tare om care a existat vreodată. De fapt, dacă stai să te gândești mai bine, ai putea să fii un preot mai bun decât ăla care slujește, așa că îi iei locul. Cu forța, că nu vrea, sclavul! De fapt, ai putea să fii și un Iisus mai bun, așa că-ți iei zborul către Rai să anunți o schimbare de management. Pe scurt, cocaina nu prea e potrivită pentru Noaptea Învierii. Ai auzit, Radu Mazăre?

PCP – Niciodată PCP, nici măcar în glumă! Iată de ce (atenție, conține un fund – gol! – de cetățean american!):

MDMA – Adică „Ecstasy”, pe cel mai cunoscut nume al său. Creștinismul este o religie a iubirii. MDMA este un drog tot al iubirii (ba chiar îţi dă ceva energie să reziști la slujbă), așa că pare potrivit. Atenție însă, iubirea pe care ți-o dă o pastilă de X nu e chiar același lucru cu iubirea față de aproapele – așa că, dacă te trezești a doua zi dimineață cu o babă evlavioasă în pat, care-ți zâmbește într-un fel în care babele evlavioase n-ar trebui să zâmbească, nu da vina pe ghidul nostru.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare