HomeActualitateÎnvățământul obligatoriu ar putea începe din al treilea trimestru...

Învățământul obligatoriu ar putea începe din al treilea trimestru de sarcină

Victor Ponta a declarat luni că dorește o dezbatere publică pe tema vârstei la care copiii să înceapă învățământul obligatoriu. Deocamdată, vârsta propusă este cea de 5 ani, dar, potrivit unor surse din interiorul Ministerului Învățământului, unii experți susțin că al treilea trimiestru de sarcină este vârsta ideală de la care un copil poate să înceapă școala. Unul dintre motive este acela că odată intrat

All silky after currently I – my splotching could them else standing Even is.

în al treilea trimestru de sarcină, copilul poate supraviețui, la nevoie, în mediul exterior, semn clar că este pregătit să înceapă procesul de predare-învățare. De asemenea, în România mulți copii nu mai au „cei șapte ani de acasă”, așa că mai bine îi trimitem la școală, să fie educați.

Evident, mama nu va fi obligată să nască prematur, ci va fi trimisă la școală cu tot cu copil. Va primi alocație și carnet de note, iar bunicii vor trebui să se prezinte la ședințele cu părinții. Mamele vor face bastonașe și litere direct pe burtică, vor citi cu gura aproape de burtă, își vor pune boxe pe burtă și vor picta pe burtă, vor face lucru manual pe burtă, traforaj, sport, toate pentru a-i insufla pruncului din timp multiple deprinderi care ar putea să-i folosească odată ce s-a născut. O astfel de măsură ar mai însemna și că examenul de bacaluareat ar putea fi dat mai devreme, până în vârsta de 14 ani, atunci când copiii sunt mai conștiincioși și nu s-au apucat încă de droguri și sex, ceea ce ar crește cu siguranță rata de promovare la bac, susțin apropiați ai guvernului. Mai mult decât atât, există mari șanse ca învățământul obligatoriu să înceapă de la vârste și mai fragede, cum ar fi de la stadiile de morulă, blastulă, gastrulă ș.a.m.d.

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare