HomeActualitateJurnalul lui Augustin Zegrean

Jurnalul lui Augustin Zegrean

12:30 Bună dimineaţa, dragă jurnalule! Ştiu că n-am mai scris în tine de mult, dar am fost atât de ocupat să amân să scriu în tine, încât m-am trezit că nu mai am timp. Uite, promit că, dacă-mi transmiţi numărul exact de pagini pe care nu le-am scris, cel târziu în decembrie o să mă decid definitiv dacă te mai amân sau nu.

13:00-14:00 Eeee, îmi aduc aminte cu nostalgie, dragă jurnalule, de 2007, anul în care am fost numit judecător la Curtea Constituţională, la propunerea lui Traian Băsescu. Am ştiut de la început că ne vom înţelege excelent, eu şi preşedintele acum suspendat. De când ne-am încrucişat privirile prima dată, mi-am dat seama că avem acelaşi unghi de vedere.

17:25 Stau şi mă gândesc – ce coincidenţă extraordinară, dom’le, să ne nimerim nouă rapidişti la CCR din tot atâţia judecători. Şi aici o iau în calcul şi pe bunăciunea aia blondă de Iulia Motoc, că am văzut că şi ea tot în vişiniu se îmbracă la serviciu. Ceea ce-mi reaminteşte: „Cu Copos la cofetărie, cu Copos la cofetărie, la cofetăriiiiieeeeeeeeee… Eeeeeeeeee, sugi p…!”.

19:15 Presiunea politicului asupra Curţii Constituţionale a devenit insuportabilă. Eu pot pricepe că euro se apropie de pragul psihologic de „inestimabil în lei”, dar trebuie să se înţeleagă că nu putem lua o hotărâre în privinţa referendumului până nu avem o listă exactă a românilor cu strămoşi daci, care nu s-au dus la vot din motive personale, şi o altă listă completă cu aceste motive, însoţită de copii legalizate după buletin, carnet de conducere şi certificat de agricultor. După ce Guvernul ne va transmite aceste liste, le vom analiza în cel mai scurt timp cu putinţă. Aveţi răbdare, domnilor, ce naiba, patru-cinci ani nu înseamnă o viaţă!

22:00 Doamne Dumnezeule Judecătorule – deci colegule, dacă-mi permiţi – te rog ignoră-mi rugăciunea de ieri. Era o erată, Doamne!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare