HomeActualitateLa omul nou, creier nou

La omul nou, creier nou

Veste remarcabilă pentru lumea românească: o echipă de cercetători vienezi a reușit să producă, în eprubetă, primul creier uman în miniatură. Acest pseudo-encefal, de dimensiunea unui bob de mazăre, deși a fost ținut în viață mai bine de un an de zile, nu a reușit să „gândească” absolut nimic. A fost viu și în același timp mort. Ca un bec care are filament intact dar nu luminează, deși e legat la curent.

Pentru că n-am voie să le fac autopsie, nu pot băga mâna în foc. Însă sunt gata să jur cu mâna pe Biblie că vecinii mei au intrat prin efracție în laboratorul ăla și s-au dotat cu creiere de laborator. Cel puțin cinci dintre ei și-au mobilat mansarda cu făcătura vieneză, n-am nicio îndoială. Sunt capabili să ducă sămânța la gură, apucă lingura de partea corectă și, trebuie să recunosc, nu-i bănuiesc că se așează pe closet în cap, ci cu extremitatea mai moale a corpului. Însă, credeți-mă, de mai bine de un an nu au niciun gând. Pe dinafară seamănă cu mine și cu cititorii acestei reviste, însă pe dinăuntru sunt altceva, ca un dulap cu rafturi goale.

Evident, descoperirea asta nu influențează doar vecinătatea mea. De noul creier se vor bucura din plin politicienii, cărora nu le trebuie mai multă minte ca să ne mintă în campania electorală. De asemenea, se vor putea face implanturi de creiere votanților, căci nu m-ar mira ca o operație de înlocuire a creierului să fie semnificativ mai ieftină decât o campanie electorală care presupune afișe, cumpărat voturi, oferit mititei și șouri de muzică „populară”.

Nu în ultimul rând, creierul cel nou și prost va fi ca o mană cerească pentru presă. Titluri precum „VEZI AICI CE PENIS ARE CUTARE”, „INTRĂ AICI dacă vrei să afli ce SILICOANE are CUTĂREASCA” vor avea ecoul binemeritat în circumvoluțiunile vieneze. Ca să nu mai vorbim de atât de adecvatul „RĂMÂI PROST dacă nu citești asta”…

exclusiv online

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare