HomeActualitateLenea ne bate pofta de muncă

Lenea ne bate pofta de muncă

Această cercetare comparativă este despre cum munca îl înnobilează pe om, iar omul urăște nobilii. După o simplă căutare on-line, am găsit în folclorul nostru 150 de definiții (proverbe, zicale și zicători) despre lene. Sunt convins că sunt mai multe. Cum sunt convins că există mai multe definiții ale muncii, dar, la o “gugălire”-n grabă (deh, am muncit!), nu am găsit decât 33.

Prin urmare, despre lene avem cam așa: A aduna surcele unde altul a tăiat lemn;. A aştepta să-i cadă mere mălăieţe în gură; A bate apa în piuă; A căra vânt cu sita; A fi bun de trimis după moarte; A fi pierde-vară; A înnoda coada la câini; A lătra la lună; A merge cu paşi de melc; A nu face nici o brânză; A nu face nici o ceapă degerată; A număra pietrele; A paşte vântul; A se muta de pe vatră pe cuptor; A sta cu burta la soare; Asudă mâncând şi îngheaţă lucrând; A umbla de-a nimica; A umbla după cai verzi; Face groapă sub el; Ii e lene să şi vorbească, dar încă să mai şi muncească; La joc e ca focu, la lucru ca butucu;. Leneşii se înţeleg între ei; Leneşul are gura-mpiedicată, dar o taină o spune îndată; Leneşul cată de lucru, dar nu doreşte să-l găsească – și tot așa, până la 150 (mi-e și lene să mă gândesc că le-ați citi pe toate).

Așa că despre muncă ne rămân mai puține definiții: Cine lucrează și tace, mai multă treabă face; După muncă și răsplată; Cine se scoală de dimineață, departe ajunge; Pomul se cunoaște după roade, omul după fapte; Munca înnobilează pe om; Munca lungește viața, lenea o scurtează; Munca întărește pe om, lenea îl ofilește; Meseria e brățară de aur; Nu te bucura la munca altuia; Ceea ce vei semăna, aceea vei avea – șamd, că multe se repetă la modul obositor.

Ca o primă observație, în termeni de PR, îndemnul pentru muncă nu are pic de ștaif și este făcut numai în opoziție (comparație) cu lenea, într-un limbaj stahanovist-mobilizator. Ia comparați acum cu îndemnul: “Prost să fii să muncești, la ProFM parai primești!”. E, este că altfel sună? Lenea este mai mobilizatoare (sic!) decât munca. Gândiți-vă la câți bani „s-au dat” de-a lungul istoriei post-Decembriste a României în diverse Caritas-uri, Mondragoane, SAFI-uri, FNI-uri, FMOA-uri și cum stau toți românii și se roagă bunului Dumnezeu să nimerească cele 6 câștigătoare dintre cele 49 (și câți își trag la “șaibă”, „păcănele” și alte jocuri de-astea de inteligență alocația copiilor, șomajul sau pensia ălora bătrâni). Și, dacă nu vă este de-ajuns câte exemple despre cultul muncii v-am dat, treceți în revistă câte țepe și tunuri s-au dat avuției naționale în toată această perioadă doar pentru a se acumula sumedenie de zero-uri în coada cifrelor din conturile băieților deștepți ai sistemului și a se rescrie istoria TOP 50 Capital.

Numai gândiți-vă la marii oameni ai capitalismului de cumetrie din România modernă, despre care toată lumea știe că fură, înșeală, mint cu nerușinare șamd (toată partea negativă a DEX-ului o poți contoriza în dreptul numelui lor) și, cu toate acestea, mult prea mulți români vor să fie ca ei. Țeparii sistemului sunt promovați mediatic, viața lor de cocalari este dată ca exemplu de reușită și succes. Lenea ne bate pofta de muncă și ca număr (cifric) și ca PR.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare