Că somnul națiunii naște monștri știm foarte bine și acum o și simțim pe pielea noastră. A tras națiunea la aghioase în ziua votului? Asta e, au votat alții, mai puțin puturoși –doar când e vorba de vot, să fie clar! – și patru ani de zile ne alegem cu ce nu votăm. Așa ni s-a întâmplat și nouă, cu Madam Firea, așa li se întâmplă și londonezilor, cu primarul musulman, fiindcă i-a durut la Nike și s-au pișat pe el de vot.
Și încă la noi Firea acționează cu mănuși, ca o menajeră bine crescută, la ei primarul a început deja să ia măsuri drastice, cum îl taie pe el căpșorul. După ce a ajuns la concluzia că totuși sunt prea mulți șoferi albi în Londra, capitala Imperiului Britanic și a mers pe principiul ”mai taie din ei, dă-i dreaq”, mister Sadiq a decis să nu mai existe reclame cu gagici în bikini și sutiene sexy pe mijloacele de transport în comun din metropolă. Fiindcă nu putea s-o bage direct p-aia cu ”Islamul interzice orice reprezentare de ființe umane, căci cei care pictează chip de om vor merge direct în Iad”, primarul a optat pentru o variantă mai soft și, în același timp, corectă politic. El zice că reclamele cu bunese care arată de-ți vine să-ți bați copiii cu lanțul trebuie să dispară de pe autobuze, fiindcă ar crea călătorilor ”probleme de încredere în sine legate de aspectul lor corporal”. Sincer, n-am avut nicio problemă de încredere în sine când am văzut, pe autobuzele din București reclame cu Gina Pistol, Răduleasca și alte milfe dezbrăcate sumar, ba dimpotrivă, mi-am mai clătit și eu ochii, într-un oraș îmbâcsit de praf și gunoaie.
Dar domnul Sadiq e sadic și nu vrea să-și clătească și londonezii ochii cu o rază de soare în orașul ăla în care plouă, vorba poetului, de opt ori pe săptămână. Probabil că el se gândește că afișarea unor asemenea bunăciuni poate strica armonia în familie: dacă, atunci când le văd pe tipesele din reclame, londonezilor li se pune pata și-și bat nevestele, că nu arată și ele într-un mare fel? De aceea n-ar fi exclus ca, tot pentru armonie în familie, pe autobuzele din Londra să fie lipite doar afișe cu balabuste cântărind două chintale pe un picior. Când o să le vadă, londonezii o să răsufle liniștiți, zicându-și că, până s-ajungă în halul ăla, nevestele lor trebuie să mai baloteze cel puțin zece mii de porții de fish&chips cu extramaioneză. Iar celor care vor încerca, măcar, să facă trimitere la vechea zicală cu ”Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, Sadiq le va răspunde, tranșant: ”I-o plăcea lui Dumnezeu, dar lui Allah nu-i place, iar acum el e la butoane. Ghinion!”.
Carevasăzică, pe autobuzele din Londra nu mai e voie să pui poze cu femei frumoase și suple, blonde cu ochi verzi, de la mama lor, în schimb e voie să bagi afișe pe care să scrie, mare ”Glorie lui Allah”. Asta, cică, n-ar dăuna încrederii în sine a londonezului de rând, când ia el autobuzul să plece în City și vede, în orașul lui Wilhelm Cuceritorul și al Plantageneților, și al Tudorilor, și al Victoriei și Elisabetelor – cu toții suverani creștini - , ditamai reclama la Allah. În asemenea cazuri, londonezul n-ar mai trebui să se simtă discriminat că nu vede și reclame similare la Iisus Hristos, Buddha, Cavalerii Jedi sau Dumnezeul 5 al Universului 6 Șerpilian, căci doar primarele decide ce este și ce nu este discriminatoriu în Capitală.
Dar dacă tot i s-a pus pata Sadiqului pe autobuze, eu zic ca măcar să facă treaba oablă, până la capăt. Pe lângă șoferii care n-o să mai fie albi, în autobuzele pe care blondinele suple n-o să mai încapă de gloria lui Allah, ar trebui să se bage și niște arăbeți din ăștia kamikaze. Și nu cu bombițe artizanale, făcute pe genunchi, în garaj, ci cu exlozibili ca lumea, cumpărați cu banii de la bugetul primăriei, pentru ca atunci când apasă Abdul pe buton, să ajungă suflul la toată lumea, până-n fund la taxatoare.
Mary Ioana
14 iulie 2016 13:18In orașul ăla în care plouă, vorba poetului, de opt ori pe săptămână...n-or locui numai prosti?
raspunde comentariuluicatavencu
29 iunie 2016 18:58gresit, londonezii vor circula numai pe camila, deoarece autobuze pe vremea profetului ne existau.
raspunde comentariuluianca
19 iunie 2016 17:23sunteti putin dezinformati.Intr-adevar doar cretinismul caracteristic ii face pe londonezi sa voteze un primar musulman dar povestea asta cu femeile slabe din reclame e veche si nu e initiata de el ci de niste organizatii de proaste.Probabil ca sunt manipulate de cei care vor ca englezii sa fie mai obezi si mai defecti decat sunt acum,sa consume mancare si medicamente.
raspunde comentariuluiION
17 iunie 2016 9:12Trebuie remarcat un lucru deosebit de important legat de terorismul islamic -- Toti teroristii musulmani care fac parte din asazisul stat islamic , toti cei care se convertesc si adera la acest asazis stat - de fapt o adunatura de bezmetici zdrucinati mintal , toti , absolut toti au grave probleme mintale ! Nu este vorba de tulburari psihice pasagere survenite in urma unui ,,shoc'' psihic etc ci este vorba de probleme psihice congenitale , ereditare . In lumea islamului procesul de tulburari psihice grave este foarte ridicat ! Asta datorita a cel putin a doi factori esentiali- casatoriile consanguinare -incestuase specifice lumii semitice , atat la evrei cat si la arabi si a doua cauza o constituie mediul social cu reguli dure , restrictive care tulbura si impiedica dezvoltarea normala , armonioasa a psihicului si a personalitatii . La evrei chiar daca se produc casatorii incestuase - intre veri , cumnati , etc , nu exista restictii mutilante asupra dezvoltarii psihice si intelectuale, liberatatii de gandire si initiative personale . Deasemeni toti cei care adera la islamul radical terorist , persoane care provin din societatili civilizate europene - sant indivizi cu grave probleme de dezvoltare psihica si intelectuala . Acesti indivizi , pe fondul acestor probleme congenitale daca li se mai aplica si o indoctrinare teroristo islamica , devin niste creaturi irecuperabile pentru societate , niste roboti , masini de ucis ! Nu mai au ratiune , discernamant . Aceasta mas de de creaturi degene4rate formeaza asazisul stat islamic si marea masa a sustinatorilor sai ! Nu exista decat o singura solutie - lichidarea lor fizica ! De negocieri , tratative , discutii rationale nu mai este loc ! Mai sant religii care au si ramuri radicale etc , dar periculozitatea si daunele aduse civilizatiei umane de islam- islamul radicalizat , n-au termen de comparatie ! problemelor
raspunde comentariuluiION
17 iunie 2016 8:40Mai Abdul , cu retard dar fudul , articolul puncteaza foarte bine o realitate trista - degenerarea si degradarea lumii britanice , mai ales londoneze . Acesta-i sfarsitul civilizatiei britanice !
raspunde comentariuluimamutu
16 iunie 2016 8:47articol scris de-un prost care habar n-are ce inseamna London...
raspunde comentariului