HomeActualitateLukaku ni l-a arătat pe dracu'. Roşu!

Lukaku ni l-a arătat pe dracu’. Roşu!

Am întrebat o doamnă, "De ce credeți că jucătorilor Belgiei li se mai spune și "Diavolii Roșii"? Mi-a răspuns simplu: "Nu știu, maică, da' e clar că ăştia nu crede în Dumnezeu!" Păi, da, pentru că noi așa vedem Mondialul, ca pe o adunătură de îndrăciţi ai balonului rotund alături de care, culmea, Satana  al nostru (Piţi, pentru prietenii de zar) nu-şi are locul. Încrezători în victorie, americanii au titrat, pe Twitter: "We believe!". Ai noștri ar fi scris, probabil, "Rupeți-i, băă, că nu ne face ei pă noi!”. Ce vreţi, fiecare interpretează patriotismul după facultaţi. Altminteri, SUA – Belgia a fost un meci sterp ca deşertul Nevada. N-a curs o picătură de gol în primele primele 90 de minute. Se pare că prețul biletelor pe stadion a fost cam mare şi poate că din acest motiv echipele și-au propus să joace cel puţin 120 de minute, ca să facă toți banii. Cum ar veni, oameni mulți, goluri puține. Belgienii, joc frumos. Americanii cu believe-ul. Și tot la prelungiri ajungem. După minutul 90, la belgieni a intrat unul de neam galic, get-beget: Lukaku. Un nume parcă predestinat să facă ceva la poarta americanilor. Și chiar a făcut: assit-ul de la primul gol in minutul 94 și șutul pentru doi la zero, 10 minute mai târziu. De când a intrat pe teren Lukaku, la belgieni a început să miroasă a calificare. Dar americanii n-au cedat. Au dat gol pentru 2-1. Din momentu' ăla, în careul de 16 metri al belgienilor se dau lupte mai ceva ca-n iad. Însă diavolii roșii rezistă visului american. Arbitru de rezervă prelungește meciul cu doar un minut. Când vede asta, Klinsmann îi trage vreo două fuck-uri pe care Irina Margareta Nistor le-a fi tradus cu "Du-te naibii, arbitrule!" Tardiv! E finalul! – Puya, amercian dream was stoped! Cânt-o p-asta!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare