HomeActualitateMazăre, eliberat după ce a arătat judecătorilor că-și luase...

Mazăre, eliberat după ce a arătat judecătorilor că-și luase deja bilete pentru Rio!

După încă o noapte petrecută la senzații tari, după gratii, primarul Constanței a fost eliberat din arest de judecători, care au decis ca el să fie cercetat în libertate. Discuțiile au fost acerbe, întrucât oamenii legii s-au contrat toată noaptea asupra soluției. Unii dintre judecătorii de la Înalta Curte, geloși, probabil, pe bronzul lui olimpian, voiau să-l țină în arest câteva luni și să-i dea drumul abia prin iunie, pentru ca Mazăre să se plimbe cu carul alegoric prin Mamaia alb ca brânza, ca făina sau ca (sîc!) cocaina și să se facă de râs.

Alții voiau să-i dea arest la domiciliu, opinie care părea, la un moment dat, să triumfe. Doar că un judecător și-a adus aminte că Mazăre are la domicilii de nici el nu mai știe de ele. Așa că judecătorii au început iar să se certe: unii voiau să-i dea arest la domiciliu la Rio de Janeiro, alții în Madagascar, în vreme ce unul singur voia să-l vadă la Mamaia, legat de pat cu numeroase fiare cu buletinul în bikini (fiarele, nu Mazăre!).

În cele din urmă, însă, edilul și-a adus aminte că-și cumpărase deja bilete pentru Rio, fiind invitat de onoare la carnavalul de acolo, așa că judecătorii, după ce s-au scuzat pentru tergiversări, au decis să fie cercetat în libertate, să aibă omul timp să-și facă vacanța. ”Ar fi fost de porc să-l arestăm în condițiile astea, ne-a declarat un judecător. I-am dat drumul să plece, dar la vară, când în Brazilia și în Madagascar o să fie prea mare canicula, îl băgăm atunci la răcoare. Și să mai spună cineva că justiția din România n-are suflet de mamă”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare