HomeActualitateMedicii confirmă: Oprescu are diabet şpagulino-dependent!

Medicii confirmă: Oprescu are diabet şpagulino-dependent!

Dus de urgenţă la spital, după ce a acuzat dureri în piept, Sorin Oprescu a revenit, aseară târziu, în arest, după ce medicii de la “Sf. Ioan” i-au făcut o evaluare generală a stării de sănătate. Din fericire, fostul primar nu suferise un infarct, aşa cum se suspectase, ci probabil doar îl durea inima văzând că Şova şi Ponta sunt bine-mersi, la soare, în vreme ce el mucezeşte la răcoarea gherlei. Pe de altă parte, controlul ar fi relevat, potrivit surselor noastre secrete, dar bine informate, ca întotdeauna, că Oprescu ar avea probleme serioase, cauzate de o boală extrem de rară, care îi afectează mai ales pe marii corupţi, arestaţi după ce au furat milioane de la stat: diabetul şpagulino-dependent.

Unul dintre medicii care l-au consultat pe Oprescu ne-a declarat: “Noi am crezut că simulează, pentru că pe el nu l-a durut niciodată în piept. Eu îl ştiu de când era chirurg la Municipal, nu s-a plâns niciodată că l-ar durea pieptul, în schimb zicea zilnic că îl doare în cur de pacienţi, dacă nu-i marcă banul nici nu se uită la ei, darămite să-i mai şi opereze”.

Investigaţiile efectuate le-au dovedit însă specialiştilor că Oprescu nu se prefăcea, ci chiar avea o durere reală. Unul dintre cei mai mari şpagulologi din România, detaşat momentan ca procuror la DNA, a studiat dosarul medical al fostului edil şi spune că boala lui nu e închipuită. “Opinia publică are impresia că politicienii corupţi, când intră la puşcărie, şi-ar găsi, dintr-o dată, o mulţime de boli închipuite, doar ca să fie eliberaţi. Nu e adevărat, oamenii ăia chiar suferă, să ştiţi. Este o maladie deosebit de gravă, chiar mortală dacă nu se intervine la timp. Păi imaginaţi-vă că aţi lua zilnic şpagă şi dintr-o dată vă treziţi într-o celulă, cu alţi câţiva borfaşi, şi nu vă mai dă nimeni nimic – că Doamne fereşte să vă dea ceva, mă-nţelegeţi… Adică nu vă mai dă niciun ban, după ce până atunci aţi primit zilnic mii de euro. Nu vă apucă tremuratul, nu faceţi ca toate alea? Ei, aşa s-a întâmplat şi cu Oprescu, simptomele lui erau autentice, chiar nu simula. Dar colectivul de medici a acţionat profesionist şi, pe lângă perfuzii, i-au strecurat primarului şi câteva bancnote de o sută de euro în buzunarul de la piept. Cum a pipăit banii, cum i-a trecut starea de rău. Mai grav e faptul că, dacă o să ia vreo zece ani de puşcărie, după cum se aude, nu ştim de unde o să facem rost de bani să-i băgăm în fiecare zi. Probabil că o să cerem guvernului să acorde mai mulţi bani pentru diurna lui, asta dacă nu cumva îl transferăm la o clinică din Viena, că austriecii sunt bogaţi, să plătească, dă-i în mă-sa!”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare