HomeActualitateMembrii guvernului Ponta, obligaţi să înveţe limba minciuneză

Membrii guvernului Ponta, obligaţi să înveţe limba minciuneză

Ieşirea la rampă a harvardistei cu usturoiul, care a declarat că, dacă nu era acciza la benzină, pensiile şi salariile bugetarilor rămâneau neplătite, a dovedit, o dată în plus, lipsa de pregătire de specialitate a unor membri ai cabinetului Ponta. Chiar dacă au masterate şi doctorate obţinute la cele mai prestigioase universităţi din lume, chiar dacă sunt poligloţi şi polivalenţi, miniştrii respectivi au serioase lacune la limba minciuneză.

Ce este limba minciuneză? Este, spun specialiştii, limba de circulaţie internaţională a viitorului. Originară din limba de lemn şi înrudită vag cu limba rusă, chineză, dialectul cuban, dar şi cu cel nord-coreean, minciuneza este un must have dacă vrei să ai succes azi, mai ales în ţări ca România.

Singurul care o vorbeşte fluent – pentru că a avut, e adevărat, şi dascăli capabili – este premierul Ponta. Dovedind o aplecare spre limbi de-a dreptul ieşită din comun, acesta şi-a însuşit minciuneza la perfecţie, în doar doi ani de mandat. Spre deosebire de el însă, alţi membri ai cabinetului o vorbesc stricat, cu accent şi mai fac şi dezacorduri de-a dreptul deranjante. De exemplu, “săraca” domnişoară de la Finanţe nu ştia că fraza „prin acciza pe benzină o să luăm banii fraierilor care nu ne votează ca să-i dăm idioţilor care ne votează” se traduce corect în minciuneză: „prin acciza pe benzină vom obţine nişte bani pe care-i vom folosi pentru infrastructură, pentru dezvoltarea ţării”.

Ea habar nu avea nici că o propoziţie care în minciuneză sună ceva de genul „ne vom îndeplini promisiunile, dragi alegători”, se traduce, în română, prin „ne doare-n cur de ce-am promis, retarzilor care ne-aţi votat”. De asemenea, harvardista n-a învăţat nici acum, după două luni de stat în guvern, că în limba română sintagma minciuneză „vă dăm totul” înseamnă „vă dăm ciuciu”, dar are şi variante mai erotice, asupra cărora nu vrem să insistăm.

În consecinţă, potrivit unor surse de la Palatul Victoria, toţi miniştrii cabinetului Ponta vor fi obligaţi ca, în termen de o lună, să se pună la punct cu minciuneza, dacă nu vor să zboare din guvern. Ei au început deja cursuri intensive şi de departe cel mai avansat este ministrul Dănuţ Şova. Acesta are numai note de 10 şi calificative de la „Excelent” în sus, dovedindu-şi calităţile de poliglot în discuţiile privind autostrada Piteşti-Orăştie.

Când cei de la UE au spus „Comisia Europeană n-a impus nicio perioadă minimă pentru studiul de fezabilitate, deci construcţia autostrăzii poate începe imediat”, Şova a tradus la perfecţie în minciuneză: „”Comisia Europeană a impus o perioadă minimă de 24 de luni, deci construcţia autostrăzii nu poate începe mai devreme de 2016”. „Dănuţ este cel mai ambiţios dintre toţi. Îmi place că vrea să ardă etapele şi sunt convins că în scurtă vreme noi doi vom dialoga fluent numai în minciuneză. De altfel, vai de elevul care nu-şi depăşeşte maestrul, nu?”, a declarat Victor Ponta, care a ţinut să mai precizeze:

„Totuşi, chiar şi domnul Dragnea, pe care-l credeam tobă de minciuneză, mai face unele greşeli gramaticale. Ieri, de pildă, când a zis că elevii din România ar trebui să înveţe limba chineză, a vrut, de fapt, să spună limba minciuneză, dar a făcut o confuzie. Drept pedeapsă, i-am dat deja să scrie de o sută de ori pe maculator: „Jur să-i aduc la vot şi pe morţii din diaspora”.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare