S-a făcut un an de când i-am găsit pe băieții ăștia sau de când m-au găsit ei pe mine, orășean din naștere, comod și plictist, având la activ ascensiuni doar pe treptele de la metrou. Asociația Munțarilor „Șprițul“ (AMS) are cel puțin 30 de membri activi, care merg constant pe munți, două weekend-uri pe lună. Cel mai vârstnic, Nelu, are 63 de ani și e operat la genunchi, dar urcă pe munte mai ceva ca un puștan. Cel mai tânăr, Luca, are abia 6 ani, dar a început pe când avea 5. În ciuda denumirii, Asociația Munțarilor „Șprițul“ e o chestie serioasă. A fost înființată pe 25 februarie 1990, pe vremea când Petre Roman era prim-ministru și primea oferte de sex în grup din partea femeilor de la APACA. Deci, demult, foarte demult. Fondatorii i-au zis „Șprițul“, pentru că erau sătui de zecile de asociații botezate, parcă, de Botezatu, de genul „Floare de colț“, „Iubitorii muntelui“ sau „Con de brad“, grupuri de munțomani care impuneau membrilor mai multe reguli și interdicții, decât drepturi. Ulterior, denumirea a fost înregistrată la OSIM (șprițul e tentant pentru multă lume, n-au vrut să-l fure cineva), iar acum e pe cale să dobândească și personalitate juridică.
Pe Ciucaș, la ieftineală
Când mergem pe munte, mergem la ieftineală, cazare pe priciuri în cabană sau la cort, cu haleală în traistă și vin vărsat, la PET, de băut în gașcă la focul de tabără. În primul rând, cam așa se merge pe munte, iar în al doilea rând, dacă am fi niște bășinoși care nu pot dormi decât în cameră cu duș, două excursii pe lună ne-ar ruina. Cu tot cu biletele de tren și cu berile din gară, o astfel de ieșire ne duce la aproximativ 150 de lei de persoană, adică 300 de lei pe lună. Rezonabil, aș zice, în condițiile în care fumatul te-ar costa cam 400 de lei pe lună.
Ultima dată am fost pe Muntele Ciucaș, pe traseul Cheia – Muntele Roșu – Fântâna lui Ioan – Cabana Ciucaș și, în fine, Șaua Chirușca, unde am pus corturile. Habar n-am să descriu natura, nu m-am priceput niciodată la asta, așa că, mai bine, povestesc altceva. Îți zic doar atât: du-te, e mult mai frumos ca la Mamaia, iar oamenii pe care-i întâlnești pe munte nu sunt ghelbani.
Omul care a căzut din avion de două ori
La Șaua Chirușca am desfăcut vinul. (Regulă de bază: nu se bea pe traseu, sunt prea multe gropi adânci, cu denumirea generică de prăpăstii). Și o dată cu vinul, vin și poveștile. „V-am zis, mă, cum am căzut eu din avion de două ori?“, zice Tudorică, om la 58 de ani, pensionar cu abonament la sala de forță. „Cum așa, mă, Tudorică?“, îl întreabă Ingineru, pe numele lui Florin, care a auzit povestea de zeci de ori, dar, ca și noi, nu se satură niciodată de ea. „Bă, de fapt, am căzut o dată din avion, și cealaltă dată cu avionul. Mai demult, aveam eu un prieten aviator, care pilota avioane utilitare, stropea recoltele. Și m-a luat și pe mine, da’ n-a închis bine ușa la avion. Am căzut de la vreo 7-8 metri înălțime, mi-am rupt un picior“, spune Tudorică, iar ceilalți pufnesc a uimire. „Și când eram eu mic, mi-a făcut tata un avion de jucărie. Dar era mare, avea și roți. Și, într-o zi, nuș’ ce-mi vine mie și mă sui pe casă. M-am suit călare pe avion și-am pornit la vale pe acoperiș, voiam să decolez și să zbor. Așa am căzut eu cu avionul“, povestește Tudorică.
Cam atât, deocamdată, despre AMS, că s-a terminat spațiul rezervat în pagină. Dar ne găsiți pe Facebook.
Publicat în Academia Cațavencu, numărul 31, 5-11 august 2013
