HomeActualitateNicolae Guță jr, implicat într-un grav accident de căruță

Nicolae Guță jr, implicat într-un grav accident de căruță

Un tânăr din Petroșani susține că a fost accidentat de o căruță condusă de fiul celebrului interpret de manele Nicolae Guță. Conform datelor furnizate de poliția locală, victima, de profesie chitarist într-o trupă de rock, se afla în mijlocul unei curse ilegale de mașini, când a izbit cu putere căruța în care se deplasa Guță jr. Fiul manelistului nu a acordat prioritate de dreapta la intersecția cu un IQ mai mare și a fost izbit în plin cal de către rocker.

Imediat după accident, la fața locului au sosit mai multe rude ale rockerului, care-au început să dea din plete, să se agite prin pogo și să instige polițiștii la solo. Mama victimei și-a ridicat poalele cu AC/DC în cap, iar unul dintre frații acesteia, cunoscutul interlop Gimi Hendrixu, a scos un griff de chitară pe care l-a agitat amenințător în aer.

Sosit la fața locului pentru a se asigura că fiul lui este în siguranță, Guță sr a acordat un interviu, cu lacrimi în ochi: „Nu este normal ce se-ntâmplă în România secolului 21. Această conduită antisocială și lipsită de cei șapte ani elementari de acasă trebuie taxată. Fiul meu este doar una dintre multele victime ale rockerilor care-și fac de cap prin România și justiția e oarbă la cerințele noastre, ale plătitorilor de taxe și impozite. Mă adresez cu disperare dumneavoastră, stimați cetățeni, oare cât impozit credeți c-au plătit cei de la Phoenix sau Metallica în întreaga lor activitate? Vă spun eu: ZERO!”, a urlat Guță sr în timp ce-și urca în ambulanță fiul rănit în valoare.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare