HomeActualitateNicușor Dan a pregătit Bucureștiul pentru război, din prima...

Nicușor Dan a pregătit Bucureștiul pentru război, din prima sa zi de mandat

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anticipat încă de la începutul mandatului său de edil-șef că un război de amploare va fi desfășurat în Europa.

Tocmai pentru că beneficiază de o astfel de clarviziune, Nicușor Dan a pregătit municipiul București pentru eventuale atacuri militare.

În acest sens, primarul general a asigurat condiții propice pentru dezvoltarea tranșeelor pe străzile Capitalei.

Eficiența tranșeelor este testată de mai bine de un an de zile pe autovehiculele care circulă prin București.

De asemenea, administrația publică locală condusă de Nicușor Dan a lăsat și va lăsa în continuare vegetația să se dezvolte în parcuri, pentru a oferi populației Bucureștiului posibilitatea de a se ascunde de forțele cotropitoare.

Primarul general a oprit deja o parte dintre utilități (căldura și apa caldă), exact ca pe timp de război.

A început și eliminarea iluminatului public, pe puncte strategice, cum ar fi Centrul Istoric și cartierele-dormitor din Capitală.

Spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului București au fost deja puse la pământ, astfel încât militarii forțelor cotropitoare să nu aibă posibilitatea de a se trata.

Mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport București (STB) sunt pregătite oricând să declanșeze incendii în fața inamicilor.

De asemenea, tramvaiele, autobuzele și troleibuzele STB pot bloca oricând calea forțelor inamice și nu numai.

Compania Municipală Termoenergetica va continua să sape șanțuri cu apă fierbinte, drept capcane pentru soldații trimiși de atacatori.

Ca armă secretă, primarul general Nicușor Dan pregătește, în această primăvară, ca și în anul precedent, batalioane de șobolani și țânțari care să apară oricând în calea cotropitorilor.

Reamintim că eficiența tuturor acestor măsuri a fost deja testate pe cetățenii-cobai din municipiul București.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare