HomeActualitatePartida România-Ungaria va fi arbitrată de antropologi americani

Partida România-Ungaria va fi arbitrată de antropologi americani

Cercetătorii americani dovedesc că, spre deosebire de cei britanici (printre care şi mulţi cu suspecte nume ruseşti), ne sunt prieteni. Un antropolog yankeu afirmă că urmele de om dintr-o peşteră bihoreană, despre care se credea până acum că datează de 10.000-15.000 de ani, sunt -în realitate- mult mai vechi. Adică, de fapt, cele mai vechi cunoscute, fiind lăsate acolo acum 36.500 de ani.

Investigaţiile noastre pe cont propriu arată că peştera conţine şi o inscripţie contemporană urmelor, aparţinând, evident, locuitorilor cavernei. Desluşirea ei este încă în lucru, generând dispute între oamenii de ştiinţă. Cei de pe siteul "Adevărul despre Daci" susţin că este în limba predacă, mai exact prelatină, ştiut fiind că romanii au atacat Dacia pentru a şterge dovezile că daco-geţii au fost creatorii limbii romanice. Traducerea ar suna aşa: "Dragă Cotizo. Am spălat, am făcut mâncare, am reparat soba şi acum duc copiii la mama. Ai friptura în a treia scobitură pe peretele din dreapta, pentru atunci când vii de la cârciuma lui Diurpaneus. Poftă bună!"

Interpretarea este dur contestată de proprietarii siteului "Adam şi Eva, primii maghiari" (am tradus, ca să nu ne scrântim dulcea noastră limbă postlatină); aceştia oferă propria variantă, oarecum diferită: "Erzsébet, dragă. Am tăiat copacii, am făcut focul şi am gătit găinozaurul. Găseşti carnea sub lespedea de lângă foc, sper că s-a presat suficient. Dacă te-ai întâlnit iar cu predacul ăla beţiv de Cotizo, bag divorţ şi plec la mama! Nu accept să umbli cu unii care au venit aici după noi!"

Suntem siguri că disputele vor continua şi aşteptăm un verdict obiectiv din partea antropologilor americani. Asta dacă n-au în echipă indigeni pe care să-i cheme Kelemen sau Borbely!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare