HomeActualitatePatru destinații de exil pentru Gigi Becali

Patru destinații de exil pentru Gigi Becali

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat: marele oier al națiunii are să îndeplinească trei ani de ne-stat în închisoare. Ca orice român verde cu stea în frunte, care când încalcă legea și e pedepsit pentru asta, uită de tot patriotismul deșănțat din viața de zi cu zi și amenință cu plecarea din țară, Becali a declarat că vrea să rămână în Dubai. Totuși, nu cred că Emiratele Arabe Unite reprezintă o țare care să acomodeze o personalitate ca a lui Becali. E îndeajuns să-i zică băieții în turbane de pe-acolo că Iisus nu-i Mântuitorul și toți muncitorii șeicilor o să aibă program oral ani de zile de-acum încolo la Becali. Pe partea religioasă. Așa că, în ciuda a ce crede cel mai bun prieten al colindătorilor cu voce gâjâită și bolnavi de ciroză, Dubaiul nu-i soluția pentru el. Din fericire pentru nea Gigi, ne-am gândit la câteva locuri potrivite în care un supra-om ca el poate să trăiască asemenea unui boss.

Vatican: Singurul mod prin care l-ai putea converti pe Becali la catolicism ar fi dacă l-ai lăsa să fie numărul unu. Ce coincidență, din 28 februarie, tichia de papă va rămâne fără purtător, așa că e ocazia perfectă pentru Gigi să le arate tuturor cum se guvernează o biserică. Singura problemă va fi cu urările de Crăciun și de Paște în toate limbile, dar sunt convins că viitorul cardinal Petrică „dă-bă-pe-GSP” este un intelectual poliglot, care și-ar putea ajuta patronul într-o situație de genul ăsta.

Iran: OK, și acolo sunt musulmani ca-n Dubai, dar o țară în care e cam ilegal ca femeile să vorbească neîntrebate sună  pentru Becali ca o vacanță la Disneyland pentru Victor Ponta.

Polul Nord: În benzile desenate există un personaj destul de cunoscut – poate ați auzit de el – pe numele său Superman. Acesta deține, pe lângă superputeri și ziariste sexy, un castel la Polul Nord în care se retrage când se simte neînțeles. La fel, corespondentul lui Superman din viața reală, George Becali, ar putea să-și construiască o fortăreață a solitudinii unde să fugă de netrebnicii de judecători care au impresia că legea lor e deasupra legii lui Hristos în care e specificat clar că Becali e absolvit de orice vină oricând.

Somalia: O altă vocație pentru Gigi Becali este, după cum știm cu toții, milostenia. Iar în Somalia sunt atâția săraci încât Becali poate să ajungă cel mai tare misionar din istoria creștinismului prin metoda „Ia, bă, 5.000 de euro și ia-ți un salam, dă-te dreacu!”.

 

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare