Ponta Lăpușneanu, către PSD: Dăcă voi nu mă vreți, eu vă vreau!

de Laurenţiu Muşoiu , 24 octombrie 2019

Vodă Ponta Lăpuşneanul, după înfrângerea sa în două tururi, de oştile Despotului Iohannis, fugind la Pro România, izbutise a lua oşti social-democrate şi se înturna acum sa izgonească pre răpitoarea Dăncilă şi să-şi ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boierul Dragnea.

Ponta Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Diaconu, amândoi înarmați din cap până-n picioare cu sloganuri de campanie.

Curând ajunseră la partid, unde îi aștepta șefa Viorica Dăncilă.

— Să nu bănuieşti, măria-ta, zise Dăncilă, PSD-ul este liniştit şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sunt; căci aşa este obiceiul norodului nostru, să facă din ţânţar armăsar. Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi să-ţi spunem că norodul nu te vrea, nici te iubeşte şi m.ta să te întorci înapoi ca…

— Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, răspunse Ponta Lăpuşneanul.

Așa, Ponta reuși să-și formeze oaste la Pro România, adunând militanți din PSD și PNL și, acum, er ape val. A mai reușit să se alieze și cu Vodă Tăriceanu și totul părea de partea lor.

Lucrurile aveau totuși să se schimbe, după ce nărodul din Pro România, înfometat de putere, căci nu mai rinseseră de vreme bună un ciolan consistent, se răscolea, după ce nu au prins un loc la noua guvernare liberală. Cineva trebuia sacrificat.

— Capul lui Tăriceanu vrem! Strigau militanții din Pro România.

— Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti! A sărit Tăîriceanu, la rândul lui însetat de guvernare.

— Proști, nu prea mulți, e adevărat, dar sunt ai mei, a răspuns Ponta Lăpușneanul.

Astfel a căzut Capul lui Tăriceanu, care a mai pierdut o alianță după cea cu PSD.

Dar răzbunarea boierului ALDE ar putea să fie cruntă, el mai pândind o alianță ce ar putea să-l ducă la mult visatul tron de la Palatul Victoria.

 
Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Christina Schulz

    01 aprilie 2022 12:25

    Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail ogagakuntagmail.com1 Vrăji de dragoste2 Vrăji de dragoste pierdută3 Vrăji de divorț4 Vrăji de căsătorie5 Vraja de legare.6 Vrăji de despărțire7 Alungați un Iubit trecut8. Vrei să fii promovat în biroul tău Vraja de loterie9 vrei să-ți mulțumești iubitulContactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de duratăogagakuntagmail.com

    raspunde comentariului
  • Christina Schulz

    23 februarie 2022 21:00

    Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail ogagakuntagmail.com1 Vrăji de dragoste2 Vrăji de dragoste pierdută3 Vrăji de divorț4 Vrăji de căsătorie5 Vraja de legare.6 Vrăji de despărțire7 Alungați un Iubit trecut8. Vrei să fii promovat în biroul tău Vraja de loterie9 vrei să-ți mulțumești iubitulContactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată ogagakuntagmail.com

    raspunde comentariului
  • Elivis Joh

    17 ianuarie 2022 15:46

    Te confrunți cu dificultăți în casa ta conjugală? contactați DR WALE astăzi pentru o soluție de durată, nu vă fie rușine să vă împărtășiți problemele pentru că problema împărtășită este deja pe jumătate rezolvată, așa că vă îndemn să-l contactați pe DR WALE, omul spiritual, pe WhatsApp Viber 2347054019402 El m-a ajutat să-mi recuperez soție după zece luni de separare, am aflat despre el prin vărul meu că a ajutat-o să-și facă propriul copil după treisprezece ani de căsnicie fără un copil. Ea a spus că DR WALE a dat un medicament pe bază de plante care a ajutat-o să rămână însărcinată și ea aduce pe pământ un băiețel sănătos. Dacă te confrunți cu orice provocare în viață, spirituală sau fizică și vrei o soluție rapidă, DR WALE este o persoană reală pentru tine. De asemenea, puteți e-mail drwalespellhomegmail.com

    raspunde comentariului
  • Melis Gallegos

    16 ianuarie 2022 17:42

    Vreau să spun tuturor de aici despre modul în care DR WALE mi-a schimbat soarta. Am lucrat ca vânzătoare într-o companie de automobile timp de aproape cincisprezece ani și abia am primit comision pentru a-mi plăti facturile în timp ce un anumit coleg de minte cumpăra case. Eram confuz în privința ei pentru că toată lumea era invidioasă pe cât de mult comision a primit. Nu am înțeles ce este în neregulă pentru că eram bun la meseria mea și nu era nimic în plus din ceea ce făcea ea care să o facă diferită și timp de aproape cinci ani nu am putut să-mi fac curajul să mă exprim în fața ei. Într-o zi, în timp ce m-a plimbat, am rugat-o să-mi dea câteva sfaturi și am optat să învăț de la ea, dar ea a spus că sunt mai bun la slujbă, ceea ce m-a făcut mai confuz pentru că evident, ea era mai bună. După multe conversații, ea m-a informat despre DR WALE care a făcut o vrajă de noroc pentru ea, ceea ce a făcut-o excepțională. Ea mi-a dat contactul lui și mi-a cerut să vorbesc cu el și să fac tot ce mi-a cerut el să fac. Au trecut șapte luni și tocmai mi-am cumpărat prima casă și am economisit suficienți bani pentru a-mi trimite fetele gemene la facultate. Am fost distrus și fără adăpost și nu mi-aș imagina niciodată că voi avea o casă atât de curând. Multumesc DR WALE. Cere-i ajutor și cu permisiunea lui, îi las numărul de contact direct WhatsApp Viber 2347054019402 SAU Email drwalespellhomegmail.com

    raspunde comentariului
  • Pamela Serge

    29 noiembrie 2021 12:04

    Doar fii fericit! Fii iubit si iubeste! FI cea mai bună versiune a ta pentru tine!!! . Am vrut doar să împărtășesc o poveste de succes! Tocmai mi-am recuperat soțul cu ajutorul vrăjitorului DR, Ilekhojie .. De când m-a ajutat DR, Ilekhojie, soțul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. De asemenea, puteți contacta acest vrăjitor și vă puteți repara relația. Iată contactul lui,WhatsApp-i 2348147400259Trimiteți-i un e-mail la gethelp05gmail.com

    raspunde comentariului
  • Nina Mauro

    23 martie 2020 10:49

    Ma numesc Nina Mauro. Viața mea s-a întors !!! După 1 an de căsătorie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii. Am simțit că viața mea era pe cale să se termine, aproape că m-am sinucis, am fost afectat emoțional de foarte mult timp. Mulțumită unui râu de vrăji numit DR ISIKOLO, pe care l-am cunoscut online. Într-o zi credincioasă, în timp ce navighez pe internet, am întâlnit o mulțime de mărturii despre acest anvelopă specială. Unii au mărturisit că i-a readus iubitul Ex, iar alții au mărturisit că restabilește pântecele, vindecă cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate arunca o vrajă pentru a opri divorțul și așa mai departe. Am întâlnit și o mărturie particulară, a fost despre o femeie numită Ana, a mărturisit despre cum și-a adus înapoi iubita de Ex în mai puțin de 2 zile, iar la finalul mărturiei a lăsat adresa de e-mail a lui DR ISIKOLO. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. L-am contactat prin e-mail și i-am explicat problema mea. În doar 48 de ore, soțul meu s-a întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem chiar mai fericiți decât înainte de DR ISIKOLO, este cu adevărat un om talentat și nu voi înceta să-l public pentru că este un om minunat. Dacă aveți o problemă și căutați o casetă de vrajă reală și autentică pentru a vă rezolva toate problemele pentru dvs. contactați-l pe e-mail isikolosolutionhomegmail.com Puteți să-l Whatsapp la 2348133261196

    raspunde comentariului
  • Ivana Bennet

    22 martie 2020 19:22

    Dacă credeți că castingul vraja nu este un lucru real, știți pe cine să contactați, care vă va ajuta așa cum au spus. Ați întâlnit vreo mărturie despre DR ISIKOLO? Nu ați văzut munca lui DR ISIKOLO și vă voi spune că este un adevărat rol de vrăjitor care să vă readucă fostul în 48 de ore la adresa sa de email isikolosolutionhomegmail.com. Sunt Ivana Bennet aici, în New Hampshire. Mi-am pierdut iubitul, iubitul meu acum 4 ani și m-am întâlnit cu alți bărbați, ca să uit de el. Am fost în diferite relații de când mi-am pierdut adevărata dragoste, numărând 3. La fel de jos, cât am fost emoțional, am găsit mărturii despre rule de vrăji când am citit despre DR ISIKOLO. Totuși, am contactat e-mailul său la isikolosolutionhomegmail.com și în 48 de ore, prietenul meu a sunat la telefon și mi-a spus niște lucruri serioase de relații în urechile mele și voiam să mă întâlnesc. L-am cunoscut a doua zi și mi-a spus că-i pare rău că m-a lăsat așa cum a făcut-o și știam că răzbunătorul a făcut-o. Vă rog, nu judecați o carte după copertă și am găsit adevărata cască de vrăjire care să ia legătura cu credința și el m-a ajutat să îmi rezolv problema. Voi recomanda Templul vrăjitorului DR ISIKOLO tuturor celor care doresc să întâlnească un adevărat rol de vrăjitor pentru ajutor la isikolosolutionhomegmail.com Puteți, de asemenea, Whatsapp sau VIBER la 2348133261196

    raspunde comentariului
  • adija

    21 martie 2020 16:22

    Dr. OSUNOGIE este un psihic adevărat și adevărat. El l-a readus pe fostul meu soț "Eu sunt Helen. Sunt căsătorit de peste 13 ani, el s-a despărțit de mine. Am făcut totul la îndemâna pentru a-l readuce înapoi, dar totul a fost în zadar, Îl doream atât de rău din cauza dragostei pe care o aveam pentru el, l-am implorat cu tot, i-am făcut promisiuni, dar el a refuzat. Am explicat problema mea prietenului meu și ea mi-a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă o casetă de vrajă care mă poate ajuta aruncă o vrajă care să-l aducă înapoi, nu am avut de ales decât să-l încerc. Am trimis caseta de vrajă numită Dr. OSUNOGIE, iar el m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi bine înainte de 11 ore. El a aruncat vraja și surprinzător 11 ore mai târziu soțul meu m-a sunat. Am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat El a vrut să mă întorc la el. De asemenea, mi-a spus că mă iubește atât de mult. era atât de fericit și m-am dus la el încât așa am început să trăim din nou fericiți împreună. Mulțumesc la dr. OSUNOGIE pentru vraja reală și dacă aveți vreo problemă în legătură cu el, este sincer. Iată conținutul său osunogiegmail.com

    raspunde comentariului
  • Lauren Lynch

    21 martie 2020 3:14

    Mărturie De Lauren Lynch. Cum să-ți recuperezi rapid fostul!Am fost rănit și mi s-a rupt inima când a apărut o problemă foarte mare în căsătoria mea, acum șapte luni, între mine și soțul meu. atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru un divorț. a spus că nu a vrut să stea niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că s-a împachetat afară din casă și a făcut ca eu și copiii mei să treacă prin dureri severe. Am încercat toate mijloacele posibile pentru a-l întoarce, după multă cerșetă, dar nu a avut niciun rost. Așa că într-o seară, pe măsură ce mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care a întrebat de soțul meu. Așa că i-am explicat fiecare lucru, așa că mi-a spus că singurul mod în care îmi pot reveni soțul este pentru a vizita un caster vraja, pentru că a funcționat cu adevărat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vrajă, dar nu am avut altă opțiune decât să-i urmez sfaturile. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a casetei de vraja pe care a vizitat-o. DR ODION drodion60yandex.com Așa că, a doua zi dimineață, am trimis un mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar caseta de vrăji m-a asigurat că o să-mi iau soțul în ziua următoare. Ce declarație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi, în dimineața următoare, atât de surprinzător, soțul meu care nu m-a sunat în ultimele 7 luni, mi-a dat un telefon pentru a mă informa că se va întoarce. Atât de uimitor!! Așa a revenit în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât cum a fost înainte, cu ajutorul unui război vrăjitor. Așa că vă voi sfătui acolo dacă aveți vreo problemă să contactați DR ODION, vă dau 100 garanție că el vă va ajuta să-i trimiteți un e-mail la adresa drodion60yandex.com sau whatssapp 2349060503921.

    raspunde comentariului
  • Alenka Egon

    18 martie 2020 21:46

    Acesta este site-ul pe care l-am citit despre DR ISIKOLO și l-am contactat pentru a mă ajuta să-mi revin fostul iubit să se căsătorească cu mine în luna iunie a acestui an și am revenit aici pentru a posta despre el. DR ISIKOLO vă va ajuta să rezolvați problema dvs. indiferent prin ce treceți. Numele meu este Alenka Egon din SUA. Postarea despre o casetă de vrăji este foarte ciudată pentru că nu am crezut niciodată că voi putea spune că am fost ajutat de o casetă de vrăji în a-mi aduce fostul iubit înapoi la mine după 3 ani de contact. Am citit despre DR ISIKOLO de pe alte site-uri web și l-am contactat pentru a mă ajuta și în mai puțin de 48 de ore fostul meu iubit m-a sunat și am fost fericit că vrea să se întoarcă la mine. Ne-am întâlnit vineri și mi-a propus, ... A fost cel mai frumos inel. Vă rugăm să vă prezentați pe toți cei de aici, contactați-l pe DR ISIKOLO pentru a vă rezolva problema pentru dvs. și pentru a vă face fericit cu relația dvs. care vă doare. Dragostea este cel mai bun sentiment experimentat vreodată. Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhomegmail.com sau WhatsAppViber lui la 2348133261196.

    raspunde comentariului
  • Karlo Florian

    16 martie 2020 19:55

    DR ISIKOLO a făcut-o din nou pentru mine, după ce am ajutat o femeie să-și recupereze soțul. Vreau să anunț lumea despre DR ISIKOLO Marele vrăjitor care mi-a adus-o pe fosta mea soție când am crezut că toată speranța a fost pierdută. DR ISIKOLO s-a folosit de vraja sa puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, readucându-mi femeia cu vraja lui, la început am crezut că visez când soția mea se va întoarce la mine în genunchi implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci, ea mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată, așa că mi-am făcut un jurământ pentru mine că voi anunța Lumea despre DR ISIKOLO pentru că este un om minunat. Tot ce am făcut a fost să mă conformez cu el, iar el m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce mă uimește până astăzi. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei pe el sau ea înapoi? Aveți probleme cu finanțarea dvs.? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați astăzi DR ISIKOLO pentru că vă ofer 100 garanție că el vă va ajuta la fel cum m-a ajutat. Adresa de e-mail DR ISIKOLO este isikolosolutionhomegmail.com Puteți de asemenea să-l Whatsapp la 2348133261196

    raspunde comentariului
  • Doris Arsen

    15 martie 2020 16:14

    Vraja uimitoare de dragoste pentru a te întoarce cu partenerul și a-ți repara relația spartăSoțul meu s-a despărțit de mine acum 3 luni și m-a obligat să semnez actele de divorț și am fost complet desfrânat. Și nu puteam să mă întorc în nicio formă emoțională. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această uluitoare și strălucitoare cască de vrăji care a venit în salvarea mea. Wow! M-a ajutat atât de mult această cască de vrăji. Dr. Isikolo mi-a garantat o distribuție de vrajă urgentă de 48 de ore, pe care am acceptat-o. Șocant! luna aceasta, pe 10 martie 2020, soțul meu m-a chemat cu multe scuze după 48 de ore pe care mi le-a asigurat, și a făcut tot posibilul să retragă actele de divorț care se desfășurau anterior cu puterea acestui miracol care funcționează. Unii oameni au mărturisit că i-a readus iubitul Ex, iar alții au mărturisit că restabilește pântecele, vindecă cancerul, virusul herpes simplex și alte boli. Mulțumesc atât de mult Doamne pentru vrăjile voastre puternice. expresiile nu sunt suficiente pentru a spune mulțumesc. Trimiteți un e-mail la Dr Isikolo Acum pentru dragoste urgentă Vraja isikolosolutionhomegmail.com Puteți să-l Whatsapp la 2348133261196.

    raspunde comentariului
  • Rosalie Mateovic

    12 martie 2020 21:58

    Aceasta este o mărturie pe care vreau să o vadă toată lumea. am fost căsătorit de patru ani și în al cincilea an al căsătoriei mele, o altă femeie a avut o vrajă să-mi ia iubitul de mine și soțul meu a lăsat-o pe mine și copii și am suferit timp de 2 ani până am însemnat o postare în care acest bărbat Doctorul Isikolo m-a ajutat pe cineva și am decis să-l încerc să mă ajute să-mi aduc iubitul Sotul acasă și credeți-mă că îi trimit doar poza lui și a soțului meu și am respectat informațiile pe care mi le-a oferit pentru ca munca să fie gata și după 48 de ore după cum mi-a spus, am văzut o mașină condusă în casă și iată că a fost soțul meu și el a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să fac pe fiecare dintre voi în mod similar cu sa întâlnit cu acest bărbat și să-ți revin iubitul la e-mail. E-mailul său isikolosolutionhomegmail.com.com sau WhatsApp lui la 2348133261196 .. mulțumesc mult doctore Isikolo. El este cel mai bun pe care îl poți găsi oriunde.

    raspunde comentariului
  • Helena Alaric

    10 martie 2020 10:38

    Vă rugăm să citiți și, de asemenea, contactați DR ISIKOLO dacă aveți nevoie de o vrajă puternică de dragoste pentru a remedia relația voastră.Am divorțat de soțul meu când aveam șase luni însărcinată cu cel de-al doilea copil. Ne certam și ne certam fără întrerupere încă din ziua în care a fost conceput primul nostru copil, nici o iubire și nici o încredere de el, așa că a divorțat de mine. Și toate aceste încercări, am încercat toate mijloacele diferite pentru a-l recupera înapoi, am încercat, de asemenea, câteva roți de vrajă diferite aici, în Statele Unite, dar niciunul nu l-ar putea aduce pe Richard înapoi la mine. Doar DR ISIKOLO mi-a garantat o turnare de vrajă urgentă de 48 de ore și m-a asigurat că soțul meu va fi din nou cu mine. Scriu pentru a-mi oferi mulțumirile mele și profundă recunoștință pentru că ți-ai respectat promisiunile și pentru că ai folosit puterile tale dăruite și mari pentru a-l readuce acasă. Am fost încântat să știu că sunteți specializat în reunirea iubitorilor. Mulțumesc, domnule, că m-ați ajutat în cele mai grave momente din viața mea, că am fost o casă de vraja atât de mare și că mi-a oferit o vraja de dragoste care mi-a adus atâta bucurie în căsnicia mea. Soțul meu s-a întors și promite să nu mă mai lase niciodată. Dacă te îndoiești de capacitatea lui, ai încredere în mine. Ar trebui să ai o șansă. Se plătește în moduri pe care nu ți le-ai imagina niciodată. Dacă le sunteți chiar acum și aveți nevoie de o vrajă de dragoste puternică și urgentă pentru a vă aduce înapoi fostul dvs. contact cu amabilitatea DR ISIKOLO chiar acum, el este singurul răspuns pentru a vă restabili relația sau căsătoria. isikolosolutionhomegmail.com Puteți de asemenea să-l Whatsapp la 2348133261196

    raspunde comentariului
  • Laura Matteo

    09 martie 2020 20:40

    Sunt atât de emoționată că mariajul meu rupt a fost restaurat.Ne-am compus recent, chiar dacă a fost dificil. Au trecut mai bine de o lună și totul se simte ca a revenit la normal. A început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care a durat aproape 2 ani înainte de a ne despărți s-a sfârșit. Este ca și cum ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am pus trecutul în urma noastră și încercăm să mergem mai departe - și pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp, viitorul pare mult mai luminos. Dr. Isikolo m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore și a fost la fel de magic și de incredibilNu pot să exprim în cuvinte cât de recunoscător sunt doctorul Isikolo! Este ca și cum am fi redescoperit în cele din urmă acele lucruri unele care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate problemele îngrijorătoare și stresul au dispărut pur și simplu.Mulțumesc Doctor Isikolo că mi-a salvat căsătoria și mi-a adus soțul înapoi la mine! .Eu și soțul meu trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumim doctorului Isikolo. Dacă aveți vreo problemă, contactați acum doctorul Isikolo și vă garantez că acesta vă va ajuta. Trimiteți-l la isikolosolutionhomegmail.com Puteți să-l Whatsapp la 2348133261196

    raspunde comentariului
  • Kiara Dominik

    08 martie 2020 10:32

    Ești desfrânat? Nu vă supărați, lăsați-l pe DR ISiKOLO să vă ajute să vă faceți înapoi Am fost căsătorită de 5 ani cu 2 copii și am trăit fericit cu familia până când lucrurile au început să se urâțe cu mine și soțul meu, care ne duce la lupte și argumente aproape de fiecare dată ... s-a înrăutățit la un moment în care soțul meu a depus divorțul. Am încercat tot posibilul să-l fac să se răzgândească și să rămână cu mine pentru că l-am iubit din toată inima și nu am vrut să-mi pierd soțul, dar Totul nu s-a rezolvat ... S-a mutat din casă și a continuat să depună dosar pentru divorț. Am pledat și am încercat totul, dar totuși nimic nu a funcționat. , Care, în cele din urmă, m-a ajutat să ies ... Nu am fost niciodată fan al lucrurilor de genul acesta, ci doar am decis să-l încerc, pentru că eram disperat și nu am rămas fără nicio alegere ... El a făcut vraja pentru mine și lucrurile funcționează cu adevărat așa cum promite el și soțul meu să vă răzgândiți și să vă întoarceți acasă pentru a rămâne cu mine și cu copiii. Și promit să nu mă mai doară niciodată. trăim fericiți așa cum a fost cu ajutorul DR ISiKOLO. Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți contacta DR ISiKOLO prin e-mail isikolosolutionhomegmail.com sau Whatsapp el la 2348133261196.

    raspunde comentariului
  • Dora Lasse

    07 martie 2020 8:32

    Nimeni nu m-ar fi putut face vreodată să cred că scrisoarea pe care urmează să o scriu ar fi scrisă de fapt într-o bună zi. Am fost cel mai mare sceptic din lume. Nu am crezut niciodată în vrăji magice sau în ceva asemănător, dar mi s-a spus de o sursă de încredere un colaborator foarte apropiat că doctorul Isikolo este o persoană foarte dedicată, talentată și talentată, și după multă îngustare, ea colegul meu m-a determinat să-i contactez emailul isikolosolutionhomegmail.com. A fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată. Viața mea de dragoste a fost în umbră Am trecut prin două divorțuri și am fost la un pas de un al treilea. Pur și simplu nu am putut face față unui alt divorț și am vrut să încerc mai mult ca relația noastră să funcționeze, dar soțului meu nu părea să-i pese. Așa că, cu nimic altceva decât orgoliul meu de a pierde, am verificat-o. Am fost prăpădit. Doctorul Isikolo este pentru REAL. A făcut orice magie a făcut și iată și nu mai mult de DOUĂ ZILE după aceea, mi-am revenit soțul! A fost ca o minune! Dorea brusc să meargă la consiliere în căsătorie și ne descurcăm foarte bine, pe drumul spre recuperare! Dragoste și multe binecuvântări Înapoi la tine! Contactați medicul Isikolo prin e-mailul său isikolosolutionhomegmail.com sau Whatsapp la 2348133261196.

    raspunde comentariului
  • Martina Emery

    06 martie 2020 15:28

    Mi-am făcut o promisiune să-mi spun mărturia pe tot globul, odată ce bărbatul meu s-a întors la mine și soțul meu a venit exact așa cum mi-a spus doctorul Isikolo când m-a ajutat. Am făcut alegerea potrivită să-l contactez pe doctorul Isikolo, marea casă de vrăji, care este capabilă să vă ajute să vă rezolvați problemele. Omul meu m-a lăsat să sufăr și nu am crezut niciodată că va reveni la mine din nou, dar când am luat legătura cu doctorul Isikolo m-a asigurat că omul meu va veni din nou. mi-a oferit o listă de articole de cumpărat, dar nu am putut să le primesc în țara mea, așa că i-am trimis banii și el a cumpărat obiectele și a pregătit vraja de dragoste perfectă. Soțul meu a fugit înapoi la mine în 48 de ore cerându-mi iertare, ACEASTA ESTE REALĂ ȘI GENERALĂ. Am fost atât de surprinsă încât vraja a funcționat exact cum mi-a spus. Acest lucru este atât de uimitor și vreau să crezi pentru că doctorul Isikolo este atât de real și vă rog să-l contactați acum pe e-mailul său, astfel încât să vă poată ajuta în felul în care m-a ajutat. e-mail este isikolosolutionhomegmail.com Puteți de asemenea să-l Whatsapp la 2348133261196.

    raspunde comentariului
  • Elena Abelard

    05 martie 2020 14:40

    Am văzut pe forum o mărturie minunată despre această puternică și grozavă casetă de vrajă numită DOCTOR ISIKOLO. Nu am crezut-o niciodată, pentru că nu am mai auzit și nici nu am învățat nimic despre magie înainte. Nici un suflet nu m-ar fi putut influența în privința vrăjilor magice, până când DOCTOR ISIKOLO nu a făcut-o pentru mine și mi-a refăcut căsătoria de 8 ani înapoi la mine și mi-a adus soțul înapoi la mine în aceleași 48 de ore, așa cum am citit mai departe internetul. Am fost cu adevărat uimit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerând iertare și ca eu să-l accept înapoi. Sunt cu adevărat lipsit de expresii și nu știu cât să-mi transmit aprecierea mea DOCTOR ISIKOLO, ești un Dumnezeu trimis mie și întregii mele familii. Iată site-ul său drisikolosolutionhome.webnode.com și e-mailul său isikolosolutionhomegmail.com Puteți să-l Whatsapp la 2348133261196.

    raspunde comentariului
  • Filip Bardan

    05 martie 2020 11:07

    Vă mulțumesc domnule pentru vrăjile dvs. autentice. Sunt Filip Bardan pe nume din Germania Acest lucru este cu adevărat incredibil și nu am experimentat niciodată așa ceva în viața mea. Înainte de a vă întâlni domnule, am încercat toate mijloacele probabile pe care le-am putut reveni pe soția mea, dar am realizat de fapt că nimic nu funcționa pentru mine și că soția mea a dezvoltat multă ură pentru mine. Am crezut că nu există nicio speranță să mă reîntâlnesc cu fosta mea soție. Dar când am citit recenzii bune despre modul în care DR Good îi ajută pe alții, am decis să-i trimit un e-mail la isikolosolutionhomegmail.com. să încerc și am făcut tot ce mi-a instruit și am avut încredere în el și am urmat instrucțiunile sale, așa cum mi-a garantat în 48 de ore, și tocmai atunci m-a sunat fostul meu.Sir Suntem mai mulțumiți acum decât vreodată. Totul pare perfect și atât de natural! Mulțumesc mult domnule pentru vrăjile dvs. autentice și incontestabile. aici din nou e-mailul său isikolosolutionhomegmail.com Îl puteți Whatsapp și la 2348133261196

    raspunde comentariului
  • Nora Sebastian

    04 martie 2020 21:15

    Vă dau o mărturie despre Dr. Isikolo. am câștigat 1.00.000 de euro în jocul meu la loterie,Am luat un sfat de la o persoană care a vorbit despre acest mare cască de vraja, numit DR ISIKOLO, persoana a pus mărturii pe un blog în care spune că DR ISIKOLO l-a ajutat să câștige loteria, trimițându-i numărul câștigător, eram curios și am crezut că este o glumă. nu până când am luat legătura cu această cască de vrăji pentru a ști de la sine cum stau lucrurile pe care le-am cheltuit mult cumpărând bilete și nu câștig niciodată. L-am contactat și el mi-a spus lucrul necesar care trebuie făcut și l-am făcut și mi-a spus să aștept 3 zile și într-adevăr mi-a dat numerele câștigătoare pentru a juca la loteria pe care am făcut-o, puteți crede că numele meu a fost primul dintre câștigători. El mi-a spus fiul meu tot ce am nevoie să faci pentru mine este să te asiguri că împărtășești aceste mărturii celorlalți, astfel încât să poată câștiga și loteria, pentru că nu am prea mult timp să scriu pe internet, de aceea sunt împărtășind această mărturie cu dvs. că, dacă doriți să câștigați la loterie, acesta este modul în care sfaturile online vă pot ajuta, contactați-l pe isikolosolutionhomegmail.com sau Whatsapp la 2348133261196 este singurul răspuns la problema dvs. de a câștiga la loterie.

    raspunde comentariului
  • Lara Otis

    04 martie 2020 11:49

    Numele meu este Lara Otis și vreau să-i mulțumesc doctorului Isikolo un caster de vrăji foarte puternic, care mă ajută să-mi aduc soțul înapoi la mine, în urmă cu câteva luni am o problemă serioasă cu soțul meu, în măsura în care a părăsit casa și a început să se întâlnească cu o altă femeie și a rămas cu femeia, am încercat tot ce pot pentru a-l readuce, dar tot efortul meu a fost inutil până până în ziua în care prietenul meu a venit la mine în casă și i-am spus fiecare lucru care s-a întâmplat între mine și soțul meu, apoi mi-a povestit despre o casetă puternică de vrajă care o ajută atunci când era în aceeași problemă, apoi îl contactez pe doctorul Isikolo și i-a spus fiecare gând și el mi-a spus să nu-mi fac griji din nou că soțul meu va reveni la mine după ce i-a aruncat o vrajă, am crezut că este o glumă, după ce a terminat de aruncat vraja, mi-a spus că tocmai a terminat să arunce vraja, spre marea mea surpriză în acele 2 zile, soțul meu a revenit cu adevărat. implorându-mă să-l iert, dacă ai nevoie de ajutorul lui, îl poți contacta cu e-ul lui adresa de e-mail isikolosolutionhomegmail.com Puteți de asemenea să-l Whatsapp la 2348133261196. el este dispus să ajute orice corp care are nevoie de ajutorul său.

    raspunde comentariului
  • Juan Alberto Navaz

    03 februarie 2020 17:33

    Soția mea m-a părăsit și a plecat în vacanță cu fostul ei iubit și în ultimele 4 luni nu am mai auzit-o și nu am văzut-o. Nu am știut niciodată că voi experimenta o astfel de ruptură cardiacă de la soția mea după 12 ani de căsătorie cu 3 copii. Șeful meu de la serviciu a observat că nu mă mai puteam concentra la stația de lucru așa cum obișnuisem înainte. Mi-a oferit o discuție pentru a discuta cu el și i-am spus prin ce trec. După ce i-am explicat șefului meu, el a replicat lui Lord Zakuza, care este o casă de vrăji. M-am conectat la Lordul Zakuza pe linia sa de WhatsApp la 1 740-573-9483, după ce am vorbit cu șeful meu și mi-a spus că situația mea se va rezolva în 24 de ore cu vraja sa puternică. I-am urmat toate instrucțiunile și am crezut și am avut credință în el. El mi-a pregătit o vraja de dragoste care s-a retras pe soția mea în decurs de 24 de ore și acum, amândoi am trăit bine mai mult decât ne obișnuiam. Nu știu dacă cineva de aici are nevoie de ajutor, dar aici este linia WhatsApp Lord Zakuza 1 740-573-9483 și adresa de e-mail doctorzakuzaspelltemplehotmail.com dacă ai nevoie de ajutor în viața ta amoroasă.

    raspunde comentariului
  • Lauriane Sergi

    12 ianuarie 2020 21:31

    Astăzi sunt atât de fericită din cauza ceea ce a făcut dr. Ilekhojie vieții mele. vraja lui este atât de grozavă și rapidă, nu am văzut niciodată într-adevăr un om de ajutor ca el, mi-a rezolvat problema pe care nu mă așteptam, am dat peste el pe oameni cu cărți de față, vorbind despre marea sa lucrare de vraja, i-am colectat contactul și am contactat el a răspuns imediat și mă întreabă despre problema mea, îi explic cu lacrimi, mi-a spus să-l contactez, nu ar trebui să-mi fac griji soțul meu va reveni la mine, în măsura în care încă îl iubesc, am fost uimit. Imediat mă întreb ce voi face pentru a-mi aduce soțul înapoi, el mi-a dat instrucțiuni și îi cer numele și imaginea pe care imediat o ascult și o urmăresc, mi-a promis că două zile soțul meu mă va suna să cred despre munca sa, sincer vorbind soțul a sunat, dar mi-e dor de apelurile lui, am fost atât de fericit. Mi-a promis că soțul meu se va întoarce acasă în 48 de ore și ar trebui să-mi deschid vatra și să lucrez cu el, ceea ce am făcut. Astăzi familia mea se întoarce din nou cu ajutorul doctorului Ilekhojie, mi-a adus înapoi soțul după ce m-a lăsat pentru o altă femeie în altă stare, știi cum se simte când pierzi soțul iubit pentru o altă femeie, faci orice pentru a-l obține înapoi. astăzi promit să împărtășesc și să povestesc lumii despre marea sa lucrare, pentru că astăzi sunt atât de fericită. contactați-l Dacă aveți nevoie de ajutorul lui Prea, ignorați dacă nu. Mulțumesc Dr Ilekhojie, "CONTACTAȚI prin e-mail gethelp05gmail.com ,, Puteți să-l sunați sau să-l adăugați pe aplicația Whatsapp 2348147400259

    raspunde comentariului
  • Diana Hanganut

    06 ianuarie 2020 14:31

    Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vraja de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail ogumenspellcastergmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin 2348069032895

    raspunde comentariului
  • Allison Howart

    25 octombrie 2019 21:39

    Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail ogagakuntagmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la 23480690328951 Vraji de dragoste2 Vraji de dragoste pierdute3 Vraji de divor?4 Vraji de casatorie5 Vraja de legare.6 Vraji de rupere7 Alunga un iubit trecut8. Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou Loterie9 dori?i sa va satisface?i iubitulContacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata ogagakuntagmail.com

    raspunde comentariului
    • 07hyi

      27 noiembrie 2019 21:29

      Avem destul PIRANDELE noastre care descanta de argint viu, de aia , de ailalta, nu mai avem nevoie si de Allison Howarts

      raspunde comentariului
+