HomeActualitatePSD Cluj dă pixeli la tot protestatarul

PSD Cluj dă pixeli la tot protestatarul

Peste zece mii de oameni au ieșit sâmbătă seara numai la Cluj-Napoca să-i amintească lui „Doar” Ponta că este „decât” un Ceaușescu travestit.

Despre cum s-au mobilizat cei peste 10 mii de protestatari anti-Ponta și anti-Grupul Infracțional Organizat impropriu numit PSD și majoritate parlamentară, PSD Cluj a reușit să producă un filmuleț gen "pixelul albastru". În care, pe fundalul strigătelor împotriva Prim-Plagiatorului Mitoman cineva palmează niște bani. Cam vreo 500 de lei despre care aflăm, în virtutea celor 25-50 de lei pe care se vând locuri la protestele organizate de către PSD, că "sunt prea puțini" ("Da, da, prea puțini").

Lucru întărit de o "una" cu vocea răgușită, gen boschetar. Care va fi liniștită din off că mai primește vreo 600 de lei de la Marius Nicoară – copreședintele ACL Cluj. Deci un fel de dincolo era mai ieftin, dar pe invers. Și, oricum, bogătan mai poate fi Marius Nicoară acesta, dacă se poate lipsi, dintr-un foc de 600 lei x 10.000 manifestanți… Adică 6 milioane de lei + 5 milioane de lei bonus de la ACL Cluj. Păi, de banii aceștia a mituit doar Ponta atât Biserica Ortodoxă, cât și pe cea Catolică, numai la Cluj, când a dat înainte de Turul I 3 milioane de euro din fondul de rezervă al Guvernului. Și nimeni nu a trebuit să-l filmeze cu camera ascunsă, că a comis-o pe față, prin Ordonanță de Urgență.

În materialul despre care vorbim, procurat chipurile cu camera ascunsă, nu se vede decât o mână cu bani – pe care se face un zoom (cu camera ascunsă, ce-am mai râs!). Totul pe fundal de strigături anti-Ponta și cu dialogul descris – demn de scenariu de filme porno. Dar, stai, am zis mână? Păi nu o mână pleznea un copil în campanie electorală acum mai bine de zece ani, să fie apoi scoasă la reciclat și produs în buclă pentru beneficiul PSD? Ba da.

Deci este ca și cum însuși "să-ți fie rușine, Dinu Patriciu", se-ntinde cu mânuța taman din mormânt (ce-ți mai place, domnu Dragnea, ce-ți mai place!) și pleznește peste capacitatea de mobilizare și protest împotriva hoților, mitomanilor, falsificatorilor și devalizatorilor din PSD zecile de mii de manifestanți din țară.

Având în vedere cine conduce PSD Cluj, "pixelul albastru" este de data aceasta un „pixel blonduliu” sau „aprozăriu” (de culoarea falsificării de CV). Asta în funcție de cine și-a dat girul la mitocănie: cei doi mari blonzi apopleptici din fruntea PSD Cluj, cunoscuți și drept "făptuitori" în referatele DNA Cluj – aka Remus Lăpușan, și Ioan Oleleu, acolitul la prostioare pe bugetul CJ Cluj, sau Madam Aprozăreasa, falsificatoarea de CV, actualmente ministresă PSD, Aiurelia Cristea, președintele PSD Cluj-Napoca.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare