Putin, de Nobel eşti!

de Spartakus , 06 martie 2014

Aseară, pe când tocmai dădea unor tigri lihniţi de foame zăhărel din palma lui hrănitoare, Putin primi un telefon, pe firul scurt. Era anunţat că fusese nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Preşedintele se spălă pe mâinile lipicioase de la zahăr, se şterse pe un minunat prosop croşetat din piele de disident şi scoase un rictus ca de turbare.

Ar fi zâmbit, săracu’, dar nu-i permiteau obrajii, pe care chirurgii esteticieni, dornici să-l scape de riduri, îi întinseseră exagerat de mult. „De ucis în lift cu mitraliera imbecilii care m-au operat de laba gâştei”, îşi notă Putin, mental, în agenda imaginară din creier, în care se mai aflau, între altele, câteva mii de conturi secrete din Elveţia şi câteva zeci de milioane de nume de cetăţeni ruşi, cu adresa de email şi gradul de alcoolemie al fiecăruia.

Apoi, în vreme ce urmărea la televizor un exerciţiu cu măciuci, efectuat de soţia lui, Alina, pe când era gimnastă, Putin analiză şansele pe care le avea la Nobelul pentru Pace. În teorie, şansele erau mari. Numai uitându-se în urmă, pe lista laureaţilor, aflată, de asemenea, în creierul lui special proiectat de KGB, preşedintele îşi dădea seama că e un titan printre moluştele de acolo.

Se putea compara un terorist de mâna a şaptea, ca Yasser Arafat, care toată viaţa nu făcuse altceva decât să arunce în aer autobuze şi avioane, cu Putin, care a aruncat în aer republici întregi? Asta nemai vorbind de pămpălăul de Kissinger, care cu o mână dădea cu napalm peste gălbejiţi şi cu alta mulţumea pentru Nobel. Dacă asemenea ageamii luaseră Nobelul pentru Pace, de ce nu l-ar fi luat şi el? Poftim, până şi fătălăul ăla bronzat de Obama a fost premiat, şi nu pentru ce făcuse, ci pentru ceea ce promitea să facă (şi, evident, n-a făcut) – recte retragerea din Irak şi Afganistan.

Ce premiu-i ăla, dat pe promisiuni? A văzut cineva, la Olimpiadă, vreo medalie de aur acordată unui sportiv care doar promite să depăşească recordul mondial? N-a văzut! Şi atunci? Chiar ne batem joc de memoria piosului fabricant de dinamită Alfred Nobel?

Putin nu era genul de om care să câştige ceva nemeritat. Vladimir îşi dorea să obţină în mod corect premiul şi cum altfel să-l poată câştiga decât instaurând, de pildă, o pace deplină în Ucraina. Dar cum să faci pace, în balamucul de acolo, cu cazaci, rusnaci, ciumpalaci şi alţi draci, care de care mai agresiv, mai cu votca naţionalistă-n nas? Preşedintele începu să se plimbe nervos prin cameră, căutând un răspuns la întrebările care-l frământau. La fiecare pas, clădirea se cutremura şi undeva, în Rusia, mai crăpa un oligarh.

Din fericire, Putin mergea în aceeaşi direcţie cu sensul de rotaţie al planetei, că, dac-ar fi mers invers (cum i se mai întâmplase), iarăşi ar fi dat timpul înapoi, cu unul, doi sau mai mulţi ani. Brusc, liderul de la Kremlin se opri şi o luminiţă mai puternică decât laserul de la Măgurele îi sclipi în ochii de tigru siberian: găsise soluţia să facă pace în Ucraina, să aducă liniştea în acea ţară frământată, să merite cu adevărat premiul Nobel. Putin apăsă pe butonul secret aflat în spatele celui de-al doilea molar stâng din gura lui şi comandă, scurt, ofiţerului de serviciu: „Serioja, ia adu, mă, valiza nucleară!”...

Exclusiv online

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+