HomeActualitateRadical din unsprezece, Torje bea, Mutu petrece!

Radical din unsprezece, Torje bea, Mutu petrece!

Probabil că nu puțini microbiști s-au întrebat, văzând tricourile purtate de jucătorii Naționalei la antrenamentul dinaintea meciului cu Spania ”Ce-or mai fi fumat, tată, ăștia?”. Pentru că, trebuie să recunoaștem, după ce o istorie întreagă s-a vorbit de ”primul unsprezece”, e greu acum să vezi pe spatele jucătorilor ecuații, împărțiri, înmulțiri, scoateri de radical și alte operațiuni matematice. Abia pe urmă Federația de Fotbal a explicat că este vorba de o strategie de marketing, menită să trezească interesul școlerilor pentru matematică, prin asocierea acestei materii cu sportul rege.

Tot cu acest prilej am aflat că, împreună cu Editura Niculescu, FRF a editat chiar și un manual de matematică alternativ. Un manual în care nu mai vedem probleme antice, de genul ”Ana are 2 mere și îi dă unul lui Gigel, câte mere mai are Ana?”, nici probleme moderne, îmbinând matematica și logica, de genul ”Ana are 2 mere, dar vine Gigel și-i bagă silicoane cât 2 pepeni. Peste câți ani Ana va avea 2 clătite?”. Nu, noul manual reduce totul la fotbal. De pildă, uitați o problemă din el: ”Pe parcursul câtorva meciuri, Claudiu Keseru, Gabriel Torje și Răzvan Raț au alergat, împreună, 49 de kilometri. Torje a alergat cu 9 km mai mult decât Raț și cu 5 mai mulți decât Keseru. Află câți kilometri a alergat fiecare dintre cei trei tricolori”.

Inițiativa mi se pare salutară, dar nu prea realistă. Păi voi v-ați uitat, de curiozitate, ce fac ăștia trei mai sus pomeniți pe teren? L-ați văzut pe vreunul alergând măcar un kilometru după minge? Probleme de genul ăsta ar fi avut sens dacă la Națională aveam numai Bănei Nicoliță, că alergau ăia de n-aveam zerouri să le-ncapă kilometrajul în manual! Mult mai corecte și mai ușor de rezolvat mi s-ar fi părut niște probleme rupte din viață. De pildă: ”Tamaș a băut înainte de meci 3 litri de votcă, 6 beri și 2 baterii de vin. Mutu a băut cu 1 litru de votcă mai puțin, dar a mai turnat în el încă 3 litri de vin, în vreme ce Marica n-a băut votcă, ci gin tonic, dar a lins rapid un butoi de Heineken. Să se calculeze ce alcoolemie aveau în sânge cei trei în minutul 42 al partidei”. Sau, pentru elevii mai mari: ”Mutu poate să rezolve într-o noapte două necunoscute, în vreme ce Marica nu rezolvă decât una și-i dă și cu zecimale. Aflați câte numere, pare și impare, poate să dea Marica la Bianca Drăgușanu?”.

Și, ca să nu ne cramponăm de matematică, zic că elevii ar trebui învățați și puțină logică, tot așa, aplicat și raportat la sport. De pildă, iată o problemă la care nici măcar eu, care-am mâncat matematica și logica pe pâine, n-am putut afla răspuns: ”De ce în ziua când Cătălina Ponor a luat locul întâi și medalia de aur la World Challenge Cup, fiind notată cu 14,650, știrile sportive, la toate televiziunile, au început cu ”Noua prietenă a lui Mutu și-a cumpărat din mall o suzetă de aur cu diamante, pentru bebelușul pe care i-l va dărui Briliantului”?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare