Doi bătrâni aproape octogenari din Craiova se simt în gospodăria lor ca la pușcărie. Casa e înconjurată de garduri înalte și nu există poartă sau orice altă cale de acces către exterior. Pentru fiecare „evadare“ la piață, dispensar ori Casa de Pensii, oamenii sunt nevoiți să escaladeze un zid de doi metri.
În Craiova, e mai ușor să ajungi la primarul Olguța Vasilescu decât acasă la pensionarii Vasilica și Badea Mitu (ambii de 78 de ani). E posibil ca Olguța să fie destul de simpatică dacă nu ești craiovean și ea nu deschide gura, dar pe noi ne interesa familia Mitu, care, în acte, locuiește pe Aleea Mamaia. Doar în acte, căci, în realitate, bătrânii n-au acces în aleea care apare în buletinele lor de identitate la capitolul „domiciliu“, decât dacă au chef să ocolească un întreg cvartal de case.
Singura cale către cei doi Mitu este prin curtea bisericii Mântuleasa, dar nu mai târziu de ora 19.00, când țârcovnicul închide poarta și nu se mai poate nici intra, nici ieși. În fundul aceleiași curți e o scară șubredă din lemn, sprijinită pe un zid înalt de doi metri, pe care trebuie să te cațeri. Nouă, tineri și zdraveni, ne-a fost destul de greu. Lor, la 78 de ani, cu probleme la inimă, coloană, genunchi, rinichi, le e aproape imposibil. Poștașul nu vine la ei, pentru că n-are de unde să-i ia și oricum nu-i plătit să sară gardul, dar bătrânii sunt nevoiți s-o facă pentru a-și lua pensia. Nici gunoierii nu vin, n-au pe unde. Cel mai rău e când unul dintre soții Mitu se îmbolnăvește, un necaz destul de frecvent la vârsta lor. „Acum câteva luni, mi-a fost rău de la inimă și am chemat Salvarea. Erau o doctoriță și o asistentă. De sărit înăuntru au putut, dar să mă treacă dincolo de gard să mă ducă la spital n-aveau cum. Norocul meu a fost că biserica de lângă noi era în renovare, iar doctorița a rugat câțiva muncitori de-acolo să mă ajute. M-au luat în brațe, unul pe-o parte, altul pe cealaltă, și așa am ajuns la spital. Dacă nu erau ei, muream cu zile în casă, cu medicul lângă mine“, spune Vasilica Mitu. În acest moment, renovarea bisericii e încheiată, muncitorii-s duși demult.
Păzea, că devine complicat!
Soții Mitu stau în casa din Aleea Mamaia din tinerețe. Ei ocupă etajul unu, împreună cu ginerele și fata lor. La parter, locuiește familia Fântână, adică încă trei persoane, în frunte cu Maria, în vârstă de 80 de ani. În total sunt șapte persoane silite să escaladeze un zid pentru a vedea lumea de-afară – una de 80 de ani, două de 78 de ani, restul între 50 și 60 de ani.
În cauză sunt două clădiri vechi de peste o sută de ani, plus teren, care au fost cumpărate în 1945 de Polixenia Cinciu. Ulterior, au fost confiscate de comuniști, care au băgat chiriași în toate locuințele. Badea și Vasilica Mitu s-au numărat printre ei până în 1975, când au reușit să cumpere apartamentul de la stat, devenind proprietari. Terenul, însă, a rămas în continuare al statului. De-a lungul unui veac întreg, casa în care stau acum cei doi Mitu a avut o cale de acces către Aleea Mamaia, în fapt o potecă îngustă de 1,93 metri. De asemenea, actul de vânzare – cumpărare menționează această cale de acces, de care locatarii imobilului s-au folosit vreme de decenii.
În anul 2000, moștenitoarea Polixeniei Cinciu, Laura Manea, a obținut în instanță dreptul de proprietate asupra terenului și a uneia dintre clădiri, pentru cealaltă primind despăgubiri. În decizia Judecătoriei Craiova apare declarația unui expert tehnic, care consemnează existența, pe pământul Laurei Manea, a unui drum către exterior, de care se foloseau locatarii celuilalt imobil, cel al familiei Mitu. Moștenitoarea a fost de acord să cedeze drumul, care avea, cu totul, 53 de metri pătrați, spre folosința celorlalți locatari.
Avocatul vrea o limbă. De pământ
Înainte de toate o recapitulare, așa cum reiese din mărturia și documentele soților Mitu: Terenul și două clădiri au fost ale Polixeniei; au venit comuniștii și le-au confiscat; într-una dintre clădiri, cea în cauză, familia Mitu a cumpărat apartamentul de la etaj în 1975, cel de la parter fiind achiziționat de familia Fântână în 1998; în 2000, moștenitoarea Polixeniei, Laura, a obținut cealaltă clădire și terenul, împreună cu calea de acces, pe care a cedat-o spre folosință. Situația se schimbă în 2002, când Laura Manea își vinde clădirea și terenul lui Ilie Luță, fost procuror, acum avocat. Proprietar în acte și pe calea de acces, Luță începe imediat șicanele. „Întâi ne-a îngustat drumul, apoi a legat un câine de gard, ca să ne latre de câte ori voiam să ieșim la stradă“, povestește Vasilica Mitu. În 2003, Luță deschide proces la Judecătoria Craiova împotriva proprietarilor din clădirea învecinată, revendicând cei 53 de metri pătrați. În primă instanță pierde, dar câștigă ulterior la Tribunal și la Curtea de Apel Craiova. „Normal că a câștigat, toată viața a lucrat la Tribunal și la Curtea de Apel. Din acest motiv, am fost la București, la Curtea Supremă, și am cerut strămutarea procesului. Ne-am judecat la Timișoara, dar cei de-acolo n-au făcut altceva decât să copieze sentințele Tribunalului și Curții de Apel din Craiova“, susține Vasilica Mitu.
Când decizia a fost definitivă și irevocabilă, Ilie Luță a venit cu executorul judecătoresc și a mutat gardul, blocând accesul celorlalți proprietari la stradă.
De-atunci, din 2006, bătrânii sunt obligați să sară gardul în curtea bisericii pentru a merge la piață, la doctor sau pe unde mai au ei treabă. La început, preotul n-a fost de acord, zice Vasilica Mitu, „îl punea pe țârcovnic să ne arunce scara înapoi“. „L-am rugat pe popă să ne lase să facem o poartă în zid, că e zidul nostru, dar nu ne-a lăsat, spunea că stricăm imaginea bisericii proaspăt renovate“.
Acum, familia Mitu încearcă să obțină în instanță o altă cale de acces, dar acolo proprietar e un alt preot, care nici el nu e de acord. Cazul se judecă.
Lista urâților
Statul român, care face retrocedări și împroprietăriri de-a-n boulea, fără să țină cont de niște amănunte, cum ar fi, de pildă, dreptul la o poartă către stradă.
Ilie Luță, care s-a căcat pe el pentru o fâșie de pământ, care-i este, mai degrabă, inutilă, umilind șapte oameni.
Preotul, care preferă să chinuie niște octogenari decât să strice feng-shui-ul curții interioare a bisericii.
Tribunalul și Curtea de Apel Craiova, care au tendința, uneori, de-a lua decizii prietenești.
