HomeActualitateROMÂNIA - GRECIA: Totul despre meciul din seara asta

ROMÂNIA – GRECIA: Totul despre meciul din seara asta

 

– Selecționerul Greciei, Fernando Santos, îi propune lui Victor Pițurcă un sejur de o lună gratuit, în insule, mega all-inclusive (table, coniac, femei), cu condiția să folosească aceeași strategie de joc ca în ultimul an.

– Premierul elen a declarat public că le va interzice turiștilor români să asculte manele dacă România trântește Grecia. „În Paralia Katerini o să difuzăm doar Grigore Leșe și Fuego!”

– Arma secretă a Naționalei: moaștele cuvioasei Parascheva vor fi plimbate înainte de meci pe tot gazonul. O unghie din degetul Sf. Dimitrie va fi lipită cu superglue la vinclul porții elene.

– PF Daniel a promis că pune o vorbă bună la Dumnezeu. „Dacă nu batem, înseamnă că așa a vrut Dumnezeu. Dacă batem, vreau ca Arena Națională să fie donată BOR, împreună cu tot cartierul învecinat.”

– Ponta: „m-am întâlnit aseară cu Pițurcă într-un restaurant, absolut întâmplător. Eu eram cu Liviu Dragnea și Gino Iorgulescu. Nea Piți a venit la masa noastră, din proprie inițiativă, și mi-a mărturisit că mâine îl concediez dacă ratăm calificarea.”

– Sorin Oprescu a dat asigurări că toții maidanezii din zonă au fost ridicați de hingheri. „Au mai rămas câțiva câini roșii, dar ăștia nu mai sunt un pericol pentru nimeni”.

– Botezatu a promis că va fi prezent, dar nu în loja oficială. „Vreau în tribune, să fiu printre suporteri atunci când se încing. Spre deosebire de alții, pe mine nu mă doare-n cur de soarta Naționalei!”

– Dacă luăm și de data asta bătaie, Văru’ va vinde selecționata la preț redus.

– Antena 3 pregătește o ediție specială Sinteza Zilei înainte de meci. Mihai Gâdea a anunțat că la intrarea în stadion au amplasat “Calul Traian”, plin de băsiști.

– Pentru ca jucătorii români să fie în formă maximă, Pițurcă l-a rugat pe Oprescu să închidă azi toate cluburile de fițe din Dorobanți.

– Mugur Ciuvica nu cunoaște naționala Greciei, dar îl urăște pe Basinas din principiu, pentru că începe cu Bas.

– De ce nu-l folosește Pițurcă pe Alexandru Maxim? Pentru că el e fan Minodora la Maxim.

– Înainte de începerea meciului, Mircea Badea va interpreta imnul României stând în șpagat, varianta fără “Traian”. Botezatu va lăcrima de emoție: „aș fi vrut să mă nasc Dan Voiculescu, să mă pupe și pe mine Badea”

– Gâdea: avem informații că Băsescu trimite DNA să aresteze toți jucătorii, dacă pierd.

– Ioana Băsescu a primit credit 2 milioane de euro de la CEC, cu care intenționează să cumpere Naționala de Black Friday.

– Ca să-l sfideze pe Van Damme, Mircea Badea va face sfoara pe cele două porți de pe Arena Națională.

– Înaintea meciului, mingea fiind dezumflată, jucătorii naționalei au apelat la Gâdea să le umezească supapa.

– Victor Pițurcă: “Era mai ușor dacă trebuia să batem cu 3-0, 2-0 e cel mai periculos scor.”

– Mihai Bendeac: „Trebuie să fim mai activi pe linia de fund. Românii sunt prea pasivi.”

– Pentru reușita calificării, meciul Naționalei va fi comentat de moderatori nemți, care să imprime un alt ritm partidei .

– Suporterii echipei naționale a Greciei speră ca meciul să se desfășoare după regula din spatele blocului: “două goluri sau zece minute”.

– Suporterii tricolorilor speră ca meciul să se desfășoare după regula “la trei cornere, un penalti”.

– Cel mai probabil, meciul din seara asta va fi ultimul pentru Victor Pițurcă la cârma Naționalei. În onoarea sa, mingea și terenul vor fi stabilite prin aruncarea zarurilor și nu a unei monede.

– BREAKING NEWS: Adi Mutu ar putea juca la Națională dacă la trasarea terenului va fi folosit alt praf decât ăla de var, care dă iritații nazale. Mircea Sandu a delegat-o pe fiica sa, Raluca Sandu, să negocieze cu dealerii de praf din București.

– Daniela Crudu: sper ca băieții să se țină tari până la sfârșit și meciul să se termine cu o finalizare de zile mari.

– Gigi Becali a găsit într-unul dintre buzunarele șortului o plasmă LCD, pe care urmează să vadă meciul în celulă. Gardienii nu știu cum ar fi putut ajunge acolo

– Mărmureanu: aparatele noastre indică iminența unui cutremur de 9 grade după meciul de diseară. Cade Pițurcă!

– Mircea Badea: Echipa naționala e ca mine, fără talent, fără valoare, dar ar putea înscrie cum am făcut-o și eu, cu o Brumă de noroc.

– Liviu Dragnea: vom descentraliza echipa națională. Fiecare titular va avea dreptul să țină în teren doi până la 15 consilieri. Am vorbit cu Victor Ponta, e de acord să facem această reducere bugetară

– Ponta: o să-i lovim pe greci unde-i doare mai mult: la bani. Fiecare gol al naționalei elene va fi taxat cu 1 milion de euro.

– ANAF: profităm de faptul că mulți români sunt acasă, în fața televizorului. Vom merge din ușă-n ușă să strângem impozitele neplătite

– Șoc în mediul virtual: Lucian Mândruță are de gând să nu posteze nimic pe facebook cât ține meciul!

– Cunoscut ca un jucător care ară terenul la fiecare meci, Bănel Nicoliță va fi încălțat cu botoșei din lână pentru a proteja astfel gazonul și-așa precar de pe Arena Națională.

– Dacă Naționala va încheia meciul cu o victorie, Robert Turcescu o să-l invite în emisiune pe Traian Băsescu

– Dacă Naționala va încheia meciul cu o înfrângere, Robert Turcescu o să-l invite în emisiune pe Traian Băsescu.

– Medicul Naționalei, invidios pe confrații lui din spitalele de stat: „eu nu pot să iau șpagă, se filmează fiecare intervenție de-a mea în teren!”

– Victor Pițurcă: “Zarurile au fost aruncate, nu mai avem nimic de pierdut!”

 

Citește și:

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare