HomeActualitateRuşii au lansat un motor de căutare de ruble

Ruşii au lansat un motor de căutare de ruble

În spirtul (sau spiritul, mă rog, pentru ei e tot una) preţioaselor indicăţii date de cel mai iubit fiu al poporului, Vladimir Vladimirovici Putin, savanţii ruşi, foşti sovietici, au decis să-i bată pe imperialiştii americani chiar în domeniul unde-s cei mai tari: informatica. În acest scop, ei au realizat un motor de căutare pe lângă care Google pare o joacă de copii.

Noul motor, care va rula în mod obligatoriu pe toate computerele din Rusia, se intitulează Rubble, iar denumirea nu provine, aşa cum am putea crede uitându-ne la starea economiei ruseşti, de la „moloz, praf” (sensul termenului în engleză), ci de la rublă, moneda naţională a ruşilor

„Este un motor de căutare extraordinar de util, a declarat Falit Antreprenorov, unul dintre savanţii care au lucrat la acest proiect. Pe lângă cuvinte, el caută şi cele mai bune locuri unde se pot schimba rublele în valută. Tot ce ai de făcut e să introduci, în casetuţa de căutare, suma de bani pe care vrei să o schimbi şi motorul îţi dă imediat, în câteva secunde, cele mai apropiate locaţii unde poţi merge să dai rublele cu care oricum nu prea mai ai ce face, pe dolari sau euro. Sper să avem succes şi Rubble să valoreze pe piaţă zeci de miliarde de dolari, devenind mai tare ca Google-ul imperialist”.

Acesta e însă doar o parte a unui proiect mult mai vast al lui Putin de transformare profundă a economiei ruseşti. Într-o primă fază, care ar putea începe chiar la finalul acestui an, moneda naţională, rubla, va fi înlocuită cu o nouă monedă, numită votca (VTK în limbaj de specialitate), la paritatea un milion de ruble = 0,05 dolari  = 0, 3 euro = 1 VTK.

În acelaşi timp, pentru a da o întrebuinţare şi bancnotelor de 500, 1000 sau 5000 de ruble deja existente pe piaţă, acestea vor fi transformate în hârtie igienică, problema cea mai spinoasă care-l frământă acum pe Vladimir Vladimirovici fiind la ce anume va mai putea fi folosită hârtia igienică, în condiţiile în care ruşii nu vor mai avea absolut nimic de mâncare.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare