HomeActualitateRușine! Rușine! Rușii ne-nconjoară!

Rușine! Rușine! Rușii ne-nconjoară!

Probabil că la ora asta, după ce a aflat rezultatele alegerilor din Bulgaria și Moldova, tovarășul Iosif Visarionovici Stalin se perpelește în cazanul lui cu smoală mai ceva ca la rotisorul de la Dristor-Kebab, invidios pe urmașul lui, Vladimir Vladimirovici Putin. Și cum să nu crape de invidie Tătucul, din moment ce, la vremea lui, ca să cucerească jumătate de Europă a trebuit să sacrifice câteva milioane de soldați ruși, în vreme ce azi Putin a cucerit-o fără să tragă un glonț măcar, ci doar prin voturi și propagandă?

Oriunde te uiți în jur vezi numai putiniști mici și mijlocii: în Bulgaria a ajuns președinte un general roșu, în Ungaria taie și spânzură Orban, sluga credincioasă a lui Putin, în Serbia e președinte un fost satrap de-ai lui Miloșevici, care acum a schimbat dictatorul – păi ce, fundul lui Putin nu-i bun de pupat, are ațe? -, în Moldova a fost ales un ciolovec care se visează și el un Putin mai mititel și, la drept vorbind, nici Ucraina nu se simte prea bine. Pe vremuri, se spunea că România e ”o insulă de latinitate într-o mare de slavi”. Astăzi, putem zice că a rămas o insulă de libertate într-o mare de sclavi. Până când? Asta depinde numai de voi.

Moldovenii nu trebuie condamnați. Dimpotrivă, tineretul lor s-a mobilizat exemplar și merită toate laudele noastre. Dar n-a fost suficient. Comunistul Dodon a câștigat utilizând instrumentele învățate de la Stalin – propaganda deșănțată și frauda masivă, dar și de la colegii săi de carnet roșu din PSD – autobuze cu votanți plimbate prin toată Transnistria și împiedicarea diasporei să voteze. Uite, Ponto, să nu zici că nu te copiază și pe tine cineva!

Și apoi, dacă privim ce s-a întâmplat în Moldova, de Al Doilea Război Mondial încoace, înțelegem limpede lucrurile. În 1941, rușii reprezentau mai puțin de 3% din populația Basarabiei. După ce Stalin a deportat în Siberia tot ce se putea deporta, colonizând, în schimb, ivani și volozi la greu, astăzi rușii reprezintă mai bine de 30% din populație. Adăugați la asta faptul că furturile masive din ultimii ani, în Moldova, n-au fost comise de comuniști, ci de partide așa-zis ”pro-europene”, care și-au dat mâna peste țară ca s-o jefuiască de un miliard de dolari. Așa că, în loc să-i condamnați pe moldoveni că sunt proști fiindcă votează comuniști, mai bine v-ați aminti cum s-au făcut de râs țărăniștii la noi, după patru ani cu Milică Constantinescu președinte, de-au ajuns românii ca, la alegerile din 2000, să trimită în finală un bolșevic ca Iliescu și-un zărghit ca Vadim, pentru că PNȚ, practic, nu mai exista.

Ce s-a întâmplat în Moldova e o despărțire a apelor. La Unire nici nu mai e cazul să ne gândim deceniul ăsta. Iar Moldova nu e mai e, de ieri, o singură țară, ci două: una fizică, înapoiată și roșie, rămasă acasă, și una spirituală, răspândită pe tot globul și fără vreun gând să mai revină curând la matcă. Cea din afară e vie, tânără și veselă, chiar dacă acum e puțin mâhnită, cea dinăuntru abia de se mai târăște și-și duce zilele cu o mână de ruble, de azi pe mâine. Pentru că în Moldova de azi nu se pune problema ”cine stinge lumina”, ci, mai curând, cine-i stinge lumânarea de pe piept.

Vine iarna rusească peste România – credeți că degeaba ne-au avertizat meteorologii că va fi cea mai grea iarnă din ultima sută de ani? – le mai nimeresc și ei, din când în când. Vine iarnă cumplită și nu știu, zău, dacă scutul ăla de la Deveselu e o plapumă suficient de lungă cât să ne acopere pe toți. Cu o Americă revenită la izolaționismul de pe la 1800, de-acum nu ne mai poate ajuta nimeni, în afara noastră. De aceea, morți-copți, pe 11 decembrie trebuie să ieșim la vot, nu doar 53% dintre noi, cât au făcut-o moldovenii, fiindcă nu e suficient. Ca să învingi hidra comunistă e nevoie de mult mai mult de-atât. La 50% prezență la vot, Dragnea e pe scaunul de premier. La 60 sau 65 % prezență însă, Dragnea e pe toboganul istoriei. Așa cum Putin n-a tras un glonț ca să refacă imperiul sovietic, și noi vom reuși să rămânem o insulă liberă în marea asta de sclavi din jur fără să tragem gloanțe. Doar cu votul, care e cea mai eficientă și mai sigură armă împotriva comuniștilor. Altfel, tăvălugul rusesc ne va îngropa și-o să regretăm amarnic că ne-am irosit gloanțele pe ursuleți, când Marele URSS se pregătește să ne-nghită.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare