HomeActualitateS-a aflat adevărul! Messiah e doar un om!

S-a aflat adevărul! Messiah e doar un om!

La finalul meciului de aseară, am tras o concluzie: la mondiale, după grupe, nu vă uitați primele 90 de minute ale partidei. E păcat! Mai bine iți repari ceva prin casă decât să mănânci semințe în fața televizorului. Oricum nu se da nici un gol. Te uiti ca fraieru’ o oră jumate şi ai o stare de neterminare, dacă mă înțelegeți. Medical, nu e bună. Financiar, o pungă de seminţe.

Argentina – Elveția, un meci plin de statistici și gol în faze spectaculoase. Un meci în care precizia tic-tac-ului elvețian a stricat tiki-taka-ul omului de la Barcelona. Ce, n-ați remarcat? Păi, la cât de puțin s-a văzut pe teren, Messiah argentinian a fost doar retorica “Messi? Ah! Nu l-am simțit!” Iar comentatorul ne tot repeta că starul a fost tratat de anxietate. Deci, d’aia nu dă el goluri, că are transpiraţii? I-auzi! Să fim serioşi. La mondiale, singurele situaţii care iţi pot da palpitaţii sunt nişte brazilience în costum de baie. În rest, pe teren trebuie să joci, nene!

Dar la cum au jucat argentinienii, s-ar zice că Dumnezeu i-a ajutat prin Maria. Nu Fecioara, ci jucătorul. DiMaria a spălat greșelile Messi(ah-ului). Minutul 118, șut lângă bară, un gol cât o calificare, vorba poetului. Ziariști argentinieni plâng în tribune. E ca la filmul pe care îl tot repetă TVR-ul, în fiecare an, de Paște. Doar că de data asta, rolul principal l-a avut Maria. Cu Di în faţă.

Messiah? Neaaah, a fost doar un simplu Messi. Dar ce mai contează? Argentina e in sferturi!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare