HomeActualitateSă se dea de lins doar câte-o treaptă, s-ajungă...

Să se dea de lins doar câte-o treaptă, s-ajungă la toată lumea!

Anunțul alăturat, 100% veridic și neafectat de apucăturile fakeăriste ale redactorilor Academiei Cațavencu, a creat isterie într-un bloc din Capitală, printre locatari. După ce au refuzat să treacă, pe contrasens, cu vederea, garanția de o lună a ”dezinfecției anticovid”, făcând plângere la OPC și cerând ca prestatorii de servicii să le înlocuiască operațiunea cu alta, mai de durată, căci, vorba aceea, și o aspirină amărâtă are un an termen de garanție, darămite un biocid, posesorii de animale din blocul cu pricina s-au adresat și Consiliului Național Împotriva Discriminării, în speranța că acesta va rezolva conflictul segregațional iscat de administratorul tupeist, care altfel își suge indemnizația din portofelele tuturor proprietarilor, nu numai din buzunarele celor fără animale de companie.

Cum adică? Ăia care nu e posesori de animale are voie să lingă cât cuprinde, și noi, care mai creștem ca omul, prin casă, un cățel sau un purcel de Guinea, avem interzis? De ce doar pentru unii e toxic, ce, noi nu plătim la întreținere, la apă, gaz și la becul de pe scară? Să se dea câte o treaptă de lins pentru toți, să ajungă la toată lumea, că altfel iese cu scandal ca la Atelierele Grivița!”, a declarat, revoltată, la Antena 3, Sirena Roaită, fostă muncitoare textilistă și secretară de partid pe organizație.

Deciși să nu lase lucrurile la voia întâmplării, mai mulți locatari și-au exilat pisicile prin copacii și tufișurile din vecinătatea blocului și, la ceas de seară, anunțând că nu mai au în posesie niciun animal de companie, s-au apucat de lins sârguincios scările și balustradele, fapt care l-a determinat pe administratorul asociației să anunțe că, în ritmul acesta, nu va mai trebui să cheltuiască nicun ban cu angajarea oamenilor de serviciu: ”Anunțul a avut efecte nebănuite. Mă gândesc să repet operațiunea lunar, ba chiar să înștiințez locatarii că am dat cu peroxid anticovid și la subsol, acolo unde, deși de trei ani avem spartă o țeavă de canalizare, nimeni nu s-a îndurat să contribuie cu fonduri pentru rezolvarea problemei. Vă dați seama ce treabă vor face de-acum câteva zeci de limbi înfuriate?”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare