HomeActualitateScandal la jurământul Guvernului Ponta: Patriarhia avertizează că Biblia...

Scandal la jurământul Guvernului Ponta: Patriarhia avertizează că Biblia folosită la ceremonie este neoprotestantă

Patriarhia Română avertizează că Biblia folosită marţi la depunerea jurământului cabinetului Ponta este neoprotestantă.

„Deoarece mai mulți credincioși ortodocși au sesizat deja Patriarhia Română cu privire la faptul că au fost induși în eroare de Administraţia Prezidenţială în privinţa conţinutului Bibliei folosite la depunerea jurământului de către Cabinetul Ponta, solicităm reluarea ceremoniei cu o Carte Sfântă aprobată se Sfântul Sinod al BOR”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

„În același timp, îndemnăm clerul ortodox să informeze comunitățile de credincioși despre faptul că Biblia folosită la depunerea jurământului nu este ortodoxă și conține diferențe majore de traducere față de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Române”, mai precizează Patriarhia.

Nemulţumirea BOR vine la scurt timp după ce Patriarhia a trimis o somaţie similară cotidianului „Adevărul”, pe motiv că Biblia oferită acum câteva săptămâni împreună cu ziarul este neoprotestantă şi nu ortodoxă.

Până la ora redactării acestei ştiri, Administraţia Prezidenţială nu a trimis niciun răspuns oficial. Surse apropiate de Cotroceni ne-au confirmat însă că Biblia Neoprotestantă ar fi fost motivul scurtei dispute dintre Traian Băsescu şi Andrei Marga.

O posibilă explicaţie pentru nefericita eroare este bine cunoscuta apropiere dintre Dinu Patriciu şi PNL, deci USL. Surse confidenţiale nu au exclus varianta ca membrii Guvernului Ponta să fi venit cu Biblii de la „Adevărul”, făcute cadou de Patriciu din returul ziarului.

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare