HomeActualitateȘcoală, sex și reeducare națională

Școală, sex și reeducare națională

A început încă un an şcolar. Cu toate marginaliile ce I se alocă în mod repetat acestui eveniment. Dezbaterile le ştim. Mai ales cele legate de manualele editate pline de greşeli. Despre care n-aş mai aminti nimic în cele ce urmează. Îmi dă, totuşi, târcoale, un gând: acela de a mă califica, tehnocrat vorbind, pentru o zi, ca ministru al educaţiei. Sau al reeducări naţionale. O zi. Suficient cât să introduc, la urgenţă, educaţia sexuală în şcoli. Căci, nu-I aşa?, faptul că suntem pe primele locuri în lume la mame minore ar trebui să ne dea mai mult de gândit decât arderile în iad cauzate de un film văzut duminica ori de participarea la un concert de rock.

Lipsa educaţiei în privinţa sexului produce frustraţi. Frustraţii sexuali nu sunt productivi pentru societate, credeţi-mă pe cuvânt. Iar sexul, zic eu, e forţa invizibilă din spatele oricărei societăţi sănătoase. Bine, poate să fie şi vizibilă dacă eşti exhibiţionist sau onanist, dar astea-s excepţii, cred. Sexul înlătură coşurile, stresul şi nevoia de a te lua la bătaie cu oricine ţi se pare că se uită urât la tine. Cel puţin, aşa mi s-a zis. Iar dacă vă uitaţi pe site-urile de specialitate şi citiţi întrebările utilizatorilor (de toate vârstele), o să vă cruciţi.

În fine, iniţial o să râdeţi până veţi faceţi hernie de disc, apoi o să vă deprimaţi. Mă rog, eu nu mă deprim niciodată, aşa că râd de fiecare dată. Sincer, nu înţeleg cum cei care răspund la întrebările alea ce dau măsura culturii generale a românului pot face asta cu seriozitate. Mai cu prisosinţă când sunt de genul: „Am făcut-o în fund, pot să rămân gravidă?”; „Am dat cu duşul peste păsărică, m-am dezvirginat?”; Dacă mă masturbez, rămân orb sau mi se micşorează penisul?”; „Am făcut sex oral cu prietenul meu şi am înghiţit. Asta înseamnă că risc să rămân însărcinată?”. Ultima e, de departe, preferata mea. Eu aş fi întrebat-o ce a înghiţit, creierul? Că doar cu neuronii plutind în materia din intestinul gros poţi să întrebi o asemenea nerozenie.

Fireşte, nu vreau să se înţeleagă că numai românii au problema asta. Fiecare naţie are rataţii ei. Problema e că la noi ăştia devin pe zi ce trece majoritari…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare