HomeActualitatePovești comuniste. Ședință de dirigenție la înălțime

Povești comuniste. Ședință de dirigenție la înălțime

La 24 de ani de la Revoluție, redactorii AC își amintesc cum era pe vremea lui Ceaușescu.

Directorul liceului meu era mic, îndesat și mereu încruntat. Un fel de pitbull mioritic. La 60 de ani nu uitase apucăturile din tinerețe, de fost boxer. În fiecare dimineață ne aștepta în ușa vechii clădiri și ne trăgea câte o scatoalcă dacă aveam șapca strâmbă sau ne lipsea matricola de pe braț. Când abaterea era mai gravă, sporea și pedeapsa. Într-o dimineață a dat o tură de teren de baschet împreună cu un tip dintr-a doișpea care îndrăznise să vină cu un cercel înfipt în ureche. Poate că tipul n-ar fi dat chiar o tură, dar n-avea încotro, căci directorul îl propulsa de la spate, dându-i șuturi în cur cu o cadență de Kalașnikov. Bătaia era ruptă din Rai, chiar dacă tovarășii nu credeau în reședința lui Dumnezeu și-a celor drepți.

Printr-a doișpea mi s-au urcat și mie gărgăunii la cap și mi-am lăsat părul să crească. Dacă aș fi venit cu șapca de acasă mi-ar fi stricat onduleurile, deci nu se făcea s-o mai port. Am vorbit cu un coleg să ajungă el mai devreme și să mi-o arunce pe fereastra liceului, înainte de confruntarea cu directorul. La schimb îi dădeam câte două Eugenii la fiecare trei zile. Moda cere sacrificii, întrebați-l pe Bote dacă nu credeți!

A mers o dată, de două, de treizeci de ori. Cu fiecare zi îmi creștea și părul și încrederea în metoda mea. Dar, în final, mi s-a înfundat. Într-o dimineață stăteam sub fereastră și aruncam cu pietricele în geam, dar nu primeam nici șapca, nici vreun răspuns. Să mă duc la intrare fără acoperământ nu-mi surâdea, fiindcă mi-o luam de la boxer- și pentru șapcă și pentru, deja, întârziere. Fereastra era la vreo doi metri și ceva înălțime. Am ajuns cu greu la pervaz, am deschis ușor canatul și mi-am strigat duios prietenul: „bă, Florine!”. Nimic, liniște ca-n cavou. Nu vedeam decât tavanul în care pâlpâia un tub de neon cu capătul înnegrit. Opintindu-mă din greu, am ajuns cu burta pe tocul ferestrei și am băgat capul înăuntru.

Florin era în clasă, mai precis în banca lui. Ca, de altfel, toți cei 30 de colegi și colege. Și diriginta era în scaunul ei, la catedră. Ce frumos, toată lumea venise la timp și avea matricolă. Diriginta tocmai făcea prezența. Cred că nu ajunsese la mine, așa că am picat la fix. „Mazilu, tu ce faci acolo?” „Mulțumesc de întrebare, tovarășa dirigintă, am venit la ore”. „Serios, și nu mai intri pe ușă?” Cred că i-am răspuns că așa obișnuiesc, doar azi nu știu ce m-a apucat. A continuat spunându-mi că, dacă tot am adus vorba, nu voi apuca bacalaureatul, că voi rămâne repetent pentru, citez, nesimțire, apoi a chemat o femeie de serviciu. O țigancă mică și boccie, care mă ura pentru un fleac: o dată îi pusesem vopsea albă în găleata mopului. „Ăsta e ăla de vine fără șapcă?”, a întrebat-o diriginta. „Ăsta e”, a confirmat arătarea știrbă și rea, râzând cu toate cele două gingii sterpe ale ei.

Ședința de dirigenție a durat jumătate de ceas. A fost bine, fiindcă așa am scăpat de jumătate de oră de matematică, dar a fost rău pentru că am fost asigurat că pot să aflu cum va fi bacalaureatul doar întrebându-i pe colegi. La fel de neplăcut a fost că-n tot timpul ăsta am stat spânzurat pe zid, într-o poziție deloc propice unei discuții serioase cu propria dirigintă. Acolo m-a găsit directorul, la sfârșitul turului de liceu și internat pe care-l făcea în fiecare zi. M-a dat jos și mi-a tras câteva șuturi în cur, ceea ce mi-a prins bine pentru că, sincer, îmi cam amorțiseră picioarele.

Cum am intrat în BAC? Simplu: pe vremea aia peștii aveau mare trecere (ca și acum, de altfel, deși e vorba de cu totul alți pești). Tata și-a băgat ilegal coada într-o pescărie și i-a adus directorului câțiva crapi atât de mari încât, dacă i-a mâncat cu măsură, sigur nu i-a terminat nici în ziua de azi.

Dan Mazilu

Citește și:

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare