HomeActualitateSENZAŢIONAL: Gigi Becali a deszăpezit azi-noapte National Arena!

SENZAŢIONAL: Gigi Becali a deszăpezit azi-noapte National Arena!

Deşi a jurat că nu pleacă din Vrancea până nu salvează şi ultima oaie blocată în saivan şi pe ultimul nepot al Mamei Vrâncioaia rămas sinistrat în crâşmă după punerea scaunelor pe mese, Becali nu poate rezista primei lui iubiri: Steaua. Şi, cum mâine are meci mare pe National Arena echipa lui de suflet, în ale cărei zdrenţe cu crampoane a investit atâţia parai, el a făcut o mutare-surpriză, revenind azi-noapte în Capitală, potrivit unor surse apropiate latifundiarului din Pipera. Însoţit de o armată de nepoţi, veri şi hahaleri, Becali a pus mâna pe lopată şi nu s-a lăsat până ce întregul stadion a fost scos de sub apăsarea nămeţilor.
„Dom’le, eu în ciocoiul Oprescu nu am nicio încredere, se ştie!”, a spus Becali. „Cum era să mă las pe mâna lui? El e cu cârnaţii, cu Moş Gerilă, cu recordurile, cu d’astea, da’ la muncă, ioc! Adică io, Becali, stau în Vrancea şi deszăpezesc, iar tu, tu, Doctore, care eşti tu doctor, îmi laşi stadionul vraişte? Ce temei pot io să pun că vine Oprescu cu nişte ameţiţi să cureţe ei zăpada? Păi, ăştia n-a fost în stare să dea zăpada nici de pe nişte amărâte de străduţe laterale, cum să mă aştept că o să cureţe ditamai arena? Am venit io cu băieţii mei… Petricăăă, lasă dreacu’ GSP-ul, vino-ncoa, să te vezi la cameră!… deci am venit io să le-arăt tuturor că unul e Gigi Becali, războinicul luminii, care i-a scos din întuneric pe vrânceni, că stăteau cu doi metri de zăpadă pe acoperiş, şi acum îi scot şi pe bucureşteni, mama lor de putori şi de hahalere!”

 

Pentru ca totul să fie perfect la ora începerii meciului, Becali a adus cu el din Vrancea şi o turmă de oi, pe care le-a pus să pască gazonul abia deszăpezit, spre a nivela ca lumea iarba. Fiindcă există riscul ca, din cauza frigului, multe dintre locurile uriaşului stadion să rămână goale, întâiul cioban al ţării se gândeşte să vopsească mioarele în roşu şi albastru şi să le instaleze măcar la peluze. Asta chiar şi cu riscul ca, atunci când ele vor începe să facă „Meeheeee!”, lumea să creadă că sunt, de fapt, nişte ultraşi care urlă din toţi plămânii „Mxxe, ciobanule!”…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare