Dispariţia celui mai faimos scriitor contemporan, Gabriel Garcia Marquez, a constituit un şoc pentru milioane de internauţi, chiar şi pentru cei care n-au citit nici măcar preţul cărţilor sale, dar se laudă că l-au iubit ca pe un tată. Şi mai şocant e însă faptul că, potrivit unui renumit critic literar de la noi, toate romanele autorului columbian ar fi fost inspirate de personaje şi situaţii din România, el oferind şi exemple concrete în acest sens:
Toamna Patriarhului: un roman cu tirani, credinţă oarbă, milioane de aplaudaci şi construcţii megalomanice nu poate să se refere decât la Patriarhul Daniel. „E adevărat, eu am fost sursa lui de inspiraţie”, ar fi precizat patriarhul, care s-a arătat însă nemulţumit că Marquez n-a vrut să includă în paginile cărţii şi alte realităţi româneşti, precum cozile la moaşte, coatele în gură la înghesuiala pentru luat Lumină şi popii cheflii, cu enoriaşele sub patrafir.
Generalul în labirintul său: un roman pe care Marquez l-ar fi scris după ce a auzit că vicepremierul Gabriel Oprea, general la bază, ar fi fost lăsat într-o zi singur în birou cu o carte. Nefiind un cititor strălucit, Oprea s-a simţit închis într-un labirint şi noroc cu aghiotantul său personal, că altfel n-ar fi reuşit să desluşească nici „Cuprinsul” cărţii până acum.
Un veac de singurătate: capodopera scriitorului columbian n-ar fi fost posibilă dacă acesta n-ar fi văzut-o la televizor pe Paula Iacob. „Îmi pare extrem de rău că s-a dus şi Marquez, era încă tânăr, avea toată viaţa înainte. Când eram de vârsta lui abia îmi făcusem debutul în avocatură. Ştiu că eu am fost muza lui pentru roman şi îmi pare rău că nu l-a numit Un mileniu de singurătate, ca să nu mai aibă nimeni îndoieli că la mine se referă”.
Colonelului n-are cine să-i scrie: romanul se referă, în mod clar, la Dan Voiculescu, fost colonel de Securitate şi, contrar părerilor criticilor, este un science-fiction. Deci, de fapt, acţiunea se petrece în viitor şi reflectă o realitate cruntă: băgat la bulău pentru câţiva ani, Dan Voiculescu se vede dintr-o dată părăsit de toţi lingăii şi nimeni nu-i mai scrie scrisori, singurul ce-l mai bagă în seamă fiind Băsescu Traian, care-i trimite portocale la vorbitor.
Dragoste în vremea holerei: aici există controverse, nefiind încă sigur dacă Marquez a fost inspirat de idila dintre Bianca şi Victor Slav sau de cea dintre Irinel şi Monica Gabor – în acest ultim caz holera din titlu putând fi chiar Moni, care se ţine de bărbaţi ca râia de om.
Cronica unei morţi anunţate: contrar opiniei generale, romanul a fost inspirat de încercările de demitere a lui Băsescu, ambele larg mediatizate în America de Sud. În acea perioadă, se pare că Marquez a fost nedezlipit de Antena 3 şi chiar i-a plagiat cu neruşinare pe Gâdea, Ciuvică şi Badea, care anunţau, de zor, moartea politică a „matrozului chior”. Potrivit unor surse, e adevărat, totuşi că Băse a fost mort, în acea perioadă, de mai multe ori, dar a înviat, de fiecare dată, cu zeamă de varză.
Povestea târfelor mele triste: deşi n-a fost la Constanţa şi nici la Rin Grand Hotel, Marquez a fost impresionat de povestea manechinuitelor din colecţia personală a fraţilor Negoiţă şi a lui Radu Mazăre. Fetele nu luau decât 20% din încasări, şi deci normal că erau triste. Povestea este scrisă la persoana I şi a fost inspirată de declaraţiile date la Poliţie de Negoiţă, Mazăre, Bănicioiu şi alţi peşti din Partid.
Funeraliile Mamei Mari: trimiterea la Ion Iliescu, poreclit Bunicuţa, este evidentă, pentru că de un sfert de secol lui Ilici tot i se anunţă funeralii naţionale şi el se încăpăţânează să trăiască. Exasperat, Marquez şi-a permis o licenţă poetică, astfel că personajul inspirat de Iliescu moare, în carte – ceea ce în realitate nu se va întâmpla niciodată, aşa că nu mai speraţi degeaba.
Exclusiv online
