HomeActualitateSondaj – Ce-aţi zice dacă v-aţi trezi cu Mona...

Sondaj – Ce-aţi zice dacă v-aţi trezi cu Mona pe scaunul mortului?

După cum a anunţat până şi Antena 3, judecătoarea Mona Pivniceru a fost surprinsă în maşina lui Andrei Năstase, fiul lui Însuşi. Şi pentru că n-am înţeles ce-i aşa de deosebit să ai o blondă cam trecută la dreapta schimbătorului de viteze, ne-am permis şi noi aroganţa de a ne imagina ce-ar fi zis alţii dacă s-ar fi trezit cu Mona pe scaunul mortului.

 

Gigi Becali: „Io când am văzut-o pe matracuca asta oxigenată că vrea să se suie în maşină, mi-am scuipat în sân, mi-am făcut o cruce mareee şi am spus moliftele Sfântului Vasile! A fugit ca din puşcă, bă-băiatule, carevasăzică îl avea pe necuratu’ încuibărit în ea, da’ noroc că sunt io vigilent, că dădeam de dreacu’ altfel, m-ai înţeles?”

Ion Iliescu: „Nu credeam că îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce – haite de judecătoare blonde care dau năvală peste octogenari cumsecade, parcă pentru a-i atrage în meandrele concretului! Este inadmisibil! De când m-am trezit cu Ana Pauker în Volga de serviciu n-am mai avut un asemenea şoc!”

Crin Antonescu: „Cer de urgenţă procurorului general să ofere explicaţii publice despre ce căuta aseară Mona Pivniceru în automobilul oficial al preşedintelui României, adică eu, la o oră atât de matinală!”

Corneliu Vadim Tudor: „Se numea Mona Pivniceru. Eu încă nu împlinisem 18 ani, iar ea, superba, dar diabolica făptură, a profitat atunci de mine, în maşina mea, parcă un Wartburg an de fabricaţie 1982, anul când în URSS murea Brejnev, iar Paolo Rossi se umplea de glorie la Campionatul Mondial din Spania, dacă-mi aduc bine aminte.”

Traian Băsescu: „Domnule, nu-mi mai aduc bine aminte, că era aproape de ora închiderii. Dar dacă ziceţi că era blondă, cu ochii verzi şi profesionistă, atunci sigur am luat-o în maşină! Nu ştiţi cum zicea Mesia ăla al doilea, adică io? Lăsaţi blondele să vină la mine! Hă! Hă! Hă!”

Victor Ciutacu: „Idoliţa snobilor cu acces la maşinile altora, Mona Pivniceru, ar fi vrut să se suie şi-n maşina mea. Ca şi Udrei, i-am zis un «Hai sictir» scurt şi am demarat în trombă. Acum să nu fie ofuscată, ci să tacă naibii din gură! E o vacă cu pedale, incapabilă să sesizeze cât sunt de genial, chiar dacă stau într-o casă pentru handicapaţi!”

Mona Pivniceru: „N-am ştiut cî mî urc în maşîna mia. Venisie o prietenă, Maria Alexandrescu, sî mî ieie di pi uliţî, şî sî mor dacă mi-am dat siama că io conduc!”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare