HomeActualitateStatuia Regelui Hagi nu le răspunde Președinților la telefon

Statuia Regelui Hagi nu le răspunde Președinților la telefon

Maistrul Hagi a împlinit 50 de ani și încă nu și-a văzut visul pământean cu ochii: o statuie binemeritată în România. Noi credem că nici nu e nevoie de așa ceva, Hadzicu fiind statuie încă din timpul vieții.

De la înălțimea propriei lucrări de artă ambulante, Regele nu i-a răspuns Președintelui la telefon. Acesta l-a sunat să-i ureze la mulți ani, însă celebratul era la antrenament și împrejurarea nu i-a permis să se converseze cu oricine. Vivat Regalitatea, trăiască-n veci farmecul ei!  Numai în România își permite un Președinte minoritar să deranjeze un Rege majoritar de ziua lui, în timpul antrenamentului. Păi ce, măi Klause, Hagi te sună pe matale cînd ai ședință cu preferatul Regelui, prințul Ponta, la Palat?! Mai studiază bunele maniere armânești care te învață că aceia mici le pupă mâna celor mari, dar numai când sunt invitați la petrecere.

Așa se întâmplă, "omul este o persoană umană" predispusă la lezmajestate, mai ales dacă e Președinte. "Important e punctele puse" în joc și "să facem bine ca să nu fie rău", chiar și la un antrenament. Alo, dle Iohannis, sunați mai târziu la Secretariat, Regele tocmai își dă iar cu piciorul în statuie!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare