Șuții din tramvaie, supărați: ”Și noi furăm de la bogați să dăm la săraci, și nu ne-a mai pus Dragnea premieri!”

de Spartakus , 07 ianuarie 2017
Șuții din tramvaie, supărați: ”Și noi furăm de la bogați să dăm la săraci, și nu ne-a mai pus Dragnea premieri!”

Anunțul privind impozitarea suplimentară a salariilor mari, făcut de premierul Grindeanu, într-un moment în care stăpânul lui, Dragnea, avea gura ocupată cu o sarma sau cu gura secretarei de 24 de ani, a stârnit o mare bucurie în tabăra votanților PSD. Cu mic, cu mare, aceștia au sărbătorit vestea că moșierii și chiaburii de prin corporații vor fi impozitați la sânge, iar banii astfel storși vor asigura măririle de salarii și pensii promise în campania electorală.

Totuși, nu chiar toată lumea e mulțumită de măsură – și nu ne referim aici neapărat la amărâții cu două facultăți și trei mastere care muncesc 12 ore pe zi pe plantația multinaționalelor. Și mai nemulțumiți s-au declarat șuții de buzunare din tramvaiele și autobuzele RATB. Aceștia sunt supărați pe Dragnea că nu i-a pus pe ei premieri, ci l-a numit pe Grindeanu: ”Nu înțelegem deloc gestul domnului Dragnea. Cum adică, să pui să ciordească de la bogați pe unul care n-are suficientă experiență? Noi facem asta de când eram mici, că ne-a învățatără părinții să ciordim de mici copii, și am luat mereu numai portofelele bogaților, ca să le împărțim săracilor, adică nouă, că și noi suntem săraci. La ciordeală trebuie să fii expert, să iei în așa fel încât să nu te simtă bogatul că l-ai lăsat fără portofel decât acasă. Păi așa a procedat Grindeanu? Nu, el s-a dus la televizor să anunțe că o să le ia la ăia banii. Asta e o atitudine de amator, proștii ăștia noi din guvern nu doar că nu știe să vorbește românește, dar nu știe nici să fure”, a răbufnit, și mai negru la față din cauza furiei, domnul Giani Leftereanu, șuț cu o bogată experiență în activitate pe liniile de tramvai 41, 45 și 46.

Un alt motiv de indignare al șuților de buzunare ar fi CV-urile subțiri, în opinia lor, ale noilor miniștri. ”Am văzut și noi ce-a făcutără ăștia până să-i pună miniștri. Slab de tot… numai secretare, plagiatori, frecători de mentă la stat și milionari din salarii de bugetari. Dar studii nema, fratili meu! Păi se compară fraierii ăștia, cu facultăți făcute la particulare și licențe luate la 30 de ani cu noi, care am făcut facultate numai la stat – care la Jilava, care la Rahova, care la Poarta Albă sau Târgșor, în cazul doamnelor – ba avem și ani grei de master?”, a încheiat, în aceeași notă șucărită, interlocutorul nostru.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+