Suntem în 2013, într-o miercuri. După un război încrâncenat cu operatorii de cablu, Antenele au înfrânt şi au dispărut definitiv din televizoarele românilor.
A trecut un an fără Antene, timp în care lumea aşa cum o ştiam s-a schimbat. De dragul diversităţii, Băsescu şi-a făcut o televiziune unde se înjură singur, apoi se contraatacă acuzându-se că-i mogul. Boc a crescut în ochii lui după ce n-a mai râs nimeni de el că-i mic, iar Elena Udrea s-a dus la inundaţii în balerini, fără să-i filmeze nimeni geanta.
Firesc, destinele fostelor trompete ale Antenelor s-au schimbat şi ele…
Orice pentru o şaormă
Pe aleea principală a Parcului IOR înainta anevoie un cadru metalic. În spatele lui păşea o bătrână distinsă, însoţită de un tânăr cam împănat, cu debut de burtă şi chelie. Cu o energie pe care n-ai bănui-o la un supraponderal, bărbatul alerga în jurul copacilor, împărţea pumni copiilor neînsoţiţi şi bunicilor senili din parc, pe care-i suspecta că sunt băsişti, şi se felicita zgomotos când izbutea să facă un sfertoşpagat de pe asfalt pe bordură. Apoi, brusc, era copleşit de tristeţe.
Îşi amintea că a fost vedetă şi că părerea lui conta pentru cocalari. Că avea gagică şi maşină. Dar maşina i-a fost luată de ăia care i-o dăduseră de pomană, iubita l-a părăsit pentru celălalt individ care citeşte presa la televizor, prietenii lui karatişti n-au mai găsit motive să se prefacă şi au început să-l lovească pe bune.
Acum mănâncă din pensia lui mamaie, care-i dă de-o şaormă pentru fiecare plimbare în parc. Numele lui este Badea, trăieşte în România şi de-acum are tot timpul.
O slujbă de ziua a 7-a
În acest timp, într-un alt colţ de Capitală, într-o biserică adventistă, a început slujba. De la amvon, un pastor fără breton le vorbeşte enoriaşilor. „Sunteţi nişte nesimţiţi şi nişte dobitoci”, urla omul Domnului. „Am verificat cutia milei şi-am găsit înăuntru numai insigne cu Pokemon. Trebuie să înţelegeţi că aşa nu mai pot trăi. Am rate la bănci, datorii la fostul patron şi o sumedenie de lingăi de întreţinut. Şi, apropo de lingăi, priviţi la acest om sărman cum băleşte de foame!”, îi îndemna pastorul pe credincioşi, indicând un slăbănog care-şi frământa umil mâinile. „Am fost genial şi arogant”, glăsui calicul. „Şi când mă uitam în spate nu vedeam decât un mare hău între salariul meu şi chiria pe care o plăteam la stat. Dar am fost acuzat pe nedrept că n-aş fi handicapat şi am fost dat afară din apartamentul social. Sunt pe drumuri şi trăiesc din pomană. E drept că tot din pomană trăiam şi până acum. Doar suma diferă”, mai spuse amărăşteanul.
Slujba s-a terminat, biserica s-a golit. Doar pastorul şi cerşetorul mai zăbovesc. „Cât am strâns azi?”, întrebă primul. „Nici de-o şaormă”, răspunse cel de al doilea. „Ar trebui să încetăm să ne mai invităm unul pe altul atunci când vrem să prostim lumea. Nu mai ţine”, conchise omul Domnului Gâdea, privind complice spre vagabondul Ciutacu.
