În timp ce întreaga Europă vorbea deja de femeia cu barbă care, până la urmă, a și câștigat Eurovisionul (prilej perfect de a citi glume ieftine homofobe pe tot internetul românesc, inclusiv pe acest site), în Italia, de Ziua Europei, a avut loc o dezbatere între cei patru potențiali viitori președinți ai Comisiei Europene la care nu s-a uitat aproape nimeni din România (și nici din restul Europei, nu vă îngrijorați!). Pentru că un concurs kitsch cu muzică proastă e mai important decât viitorul Uniunii și pentru că nu ne interesează chestii realmente relevante, gen politica energetică europeană sau cum să discutăm cu rușii, dar când unii oameni fac sex într-un fel diferit decât ne place nouă, turnăm sute de comentarii urâcioase pe Facebook. Ei bine, m-am uitat eu la dezbatere, ca voi să vă concentrați în continuare pe tâmpenii de care vom uita, cu toții, în maxim două săptămâni de-acum încolo. Vestea proastă e că n-ați pierdut nimic dacă ați preferat să-i priviți barba Conchitei în loc să vă uitați acest mic exercițiu de democrație pan-europeană.
Înainte să-mi motivez opinia, trebuie să vă prezint un pic situația celor patru candidați despre care o să-mi dau părerea în cele ce urmează. În primul rând, să vi-i prezint: în colțul popular (adică PDL și PNȚCD, la noi) se află Jean-Claude Junker, în colțul socialist (adică PSD) stă mândru Martin Schulz, în colțul liberal (adică PNL) Guy Verhofstadt, iar în colțul verde (adică Partidul Verde) José Bové. În al doilea rând, nu-i garantat ca niciunul dintre ăștia o să ajungă nici măcar președintele unei asociații de locatari. Mai întâi trebuie să se formeze un nou Parlament European, apoi noii europarlamentari trebuie să se certe între ei până când se formează un fel de majoritate în jurul unuia dintre acești candidați (cel mai probabil Junker sau Schulz). După tot acest proces, recomandarea PE ajunge în Consiliul Europei (format din șefii statelor membre) care numește un președinte al Comisiei Europene „luând în considerare” rezultatele alegerilor europarlamentare și recomandarea respectivă. Ce înseamnă exact „luând în considerare” vom afla după alegeri. Posibil să fie tot cine vrea mușchiul lui Merkel până la urmă.
Să ne întoarcem la dezbatere. Se vede că niciunul dintre acești băieți nu-i obișnuit să vorbească cu 500 de milioane de oameni. Nu că s-ar fi uitat mai mult de 0,01% dintre ei, că România nu-i singura țară în care alegerile europene sunt vag irelevante. Oricum, și dacă se uitau, poate că deveneau și mai puțin interesați decât sunt deja. Plus că, atunci când tot ce poți să promiți e că o să-i bați la cap pe șefii de stat europeni (adevărații deținători de putere din UE) să-i pună planurile în aplicare, e greu să-l faci pe fermierul francez îngrijorat de că-și pierde subvențiile sau pe românul care nu mai vrea corupție în țara lui să simtă ceva legat de tine.
Să-i luăm pe rând: José Bové zici că a coborât din tractor acum cinci minute și s-a hotărât să se facă politician – de-abia vorbește engleză și vrea să renunțăm cu toții la energie nucleară și să o ardem verde, adică un fel de fermier hippie; Martin Schulz mi-a dat senzația că mai toți socialiștii din Europa sunt tot un fel de pesedei nefrecventabili – același zâmbet de șmecheraș tip Năstase sau Ponta, aceleași răspunsuri evazive care nu spun nimic, ca să nu mai zic că a scăldat-o masiv pe tema crizei din Ucraina; Guy Verhofstadt mi-a plăcut, a vorbit energic despre mai multă integrare europeană, despre o Comisie mai activă și cu mai multă inițiativă în fața șefilor de state, un om care are o viziune despre ce trebuie să fie UE – din păcate, nu pun ștampila pe fața Noricăi Nicolai ca să ajungă el mare boss european nici să mă pici cu ceară, cu tot federalismul lui; Jean-Claude Junker este un bătrânel simpatic care părea că tocmai se trezește din somn de fiecare dată când i se dădea cuvântul, iar de multe ori răspundea pe lângă, semn că poate chiar dormea – are cele mai mari șanse să ajungă președintele comisiei dintre toți, dar, dacă erau alegeri directe pe bune, era pe ultimul loc din modul în care s-a prezentat în dezbaterea asta.
Din păcate, niciunul dintre candidați n-a reușit să vorbească pentru toată Europa. Nici chiar Verhofstadt n-a explicat exact cum mai mult integrare ar putea să ne scoată din criză și să ne dea o viață mai bună. OK, poate eu știu de ce, poate voi știți de ce, dar badea Gheorghe de la țară are nevoie de mai multe explicații înainte să fie interesat de toată tărășenia asta cu Uniunea Europeană. Până atunci, însă, tot la domn’ primar se va raporta…
