HomeCulturăAC la Gala UNITER 2014: teatru cu aromă de...

AC la Gala UNITER 2014: teatru cu aromă de gulaș la Târgu Mureș

Încă o Gală care sigur l-a enervat pe Vadim

anul trecut, după Gala care s-a desfășurat la Iași, în Teatrul Național de acolo, că cei de la UNITER au reușit cu siguranță să-l determine atunci pe Vadim să facă supradoză de Xanax, după ce o bună parte a premiilor s-au dus la actori maghiari sau angajați de teatre mai independente și autonome decât cele românești. Ei bine, dragilor, anul acesta Gala s-a desfășurat taman în capitala neoficială a Ținutul Secuiesc, dar actorii, regizorii sau dramaturgii maghiari nu doar că au reușit, din nou, să ia caimacul din brațele unui Ion Caramitru la fel de șarmant ca întotdeauna. Ceea ce, dacă mă întrebați pe mine, nu e neapărat rău. Dar despre Gala, actori, impresii de la fața locului o să vă vorbească mai mult colegul Mihai, cel cu care am mers din nou într-o incursiune în lumea artistică.

Târgu Mureș, ultima frontieră

N-am fost niciodată până acum în Târgu Mureș, așa că nu pot decât să mă bucur că anul acesta UNITER-ul s-a decis să acorde Oscarurile teatrului românesc acolo. Mă simt dator, astfel, să fac câteva precizări despre oraș, dar și despre maghiarii de acolo care, surpriză, nu ne-au linșat pentru că vorbeam limba română și nici nu ne-au expulzat de acolo pe motiv că suntem mitici. Să trecem la câteva impresii, pe scurt.

Brutării și notariate multe, Mega Image ioc

O plimbare prin centrul orașului dar și pe câteva străzi lăturalnice te face să crezi că Târgu Mureș e un oraș extrem de atipic. Față de Mega Image-urile din București, care răsar ca ciupercile după ploaie (noroc că nu avem și noi sezonul musonului, ca-n India, că altfel chiar am fi avut un Mega Image, într-un Mega Image, într-un alt Mega Image, și tot așa) prin Târg n-am văzut picior de asemenea supermarket. De fapt, prin centru aproape că nu există niciun soi de supermarket, dar extrem de multe magazine cu produse de panificație. Pe bune, atât de multe brutării încât ai zice că oamenii de acolo, atunci când se nasc, o fac direct cu o pâine în mână. Totuși, în ziua noastră de ședere acolo, n-am avut nicio problemă cu vânzătoarele de acolo. Departe de a avea mutre acre, femeile în cauză ne-au servit întotdeauna cu amabilitate, și ne-au vorbit în limba română fără să putem citi, printre dinți, vreo înjurătură de Dumnezeu, și fără să ne scuipe vreodată pe țigări sau covrigi. Iată, așadar, că dorința de a face profit e sensibil mai mare decât tot felul de masturbări naționaliste.

Și pentru că tot vorbeam despre dorința de a face profit, să știți că ne-a fost dat să vedem, în Târgu Mureș, probabil cele mai bizare două străzi din țară. Vis-a-vis de Tribunalul din oraș, dar și pe strada perpedinculară cu aceasta erau, și nu glumesc, numai cabinete de avocați ori de notari, din casă în casă. N-am verificat însă dacă vindeau și ei pâine.

Târgu Mureș: probabil cel mai bun gulaș din lume

Am mâncat gulaș și de la mama lui, în Budapesta, dar dacă papilele mele gustative își aduc aminte cu precizie, n-a fost la fel de bun ca cel din Târgu Mureș. Bănuiesc că motivul pentru care am ales să mâncăm ceva tradițional unguresc, și nu o șaorma sau pizza e destul de clar. Acestea fiind zise, plimbându-ne pe străzile din centrul orașului, am reușit să găsim un cu specific unguresc din care nu ne-am mișcat vreo două ore. Și asta nu pentru că a trebuit să așteptăm mult după chelneri ori pentru că nu aveam forinți la noi să plătim și deci, ar fi trebuit să spălăm vase, ci pentru că ne-am simțit extraordinar de bine acolo. Chelnerii, deși maghiari, au fost extrem de amabili, au vorbit în limba română cu noi fără niciun stres, și nici nu și-au lăsat material genetic de la Attila pe farfuriile noastre. Apoi, gulașul și plăcinta secuiască pe care le-am mâncat acolo au fost atât de bune încât pun pariu că, dacă maghiarii din România le-ar oferi românilor câte o asemenea porție pe lună, nici cei mai verzi compatrioți de-ai noștri nu ar mai avea o problemă cu autonomia Ținutului Secuiesc.

Orașul în care toată lumea doarme

Dacă în timpul zilei ai ce face prin Târgu Mureș, noaptea zici că ești într-un episod din Zona Crepusculară. După ora 1, când Gala a reușit în sfârșit să se termine am zis să mergem și noi să vedem cum arată viața de noapte a orașului. Cu tristețe în suflet vă spunem că arată foarte întunecată. În piața centrală nu era deschisă decât o șaormerie, în care probabil una cu de toate ne-ar fi costat toți banii pe care îi aveam la noi (și asta nu pentru că era atât de scump, wink-wink) iar singurul loc despre care internetul zicea că e deschis (până la 4 cică), un anume Jazz & Blues club, avea porțile ferecate, și nu era nici pe departe un club de jazz, ci de rockeri. Noroc că lângă era o benzinărie non-stop, populată cu, probabil, singurii oameni din Târgu Mureș care nu dorm după ora doișpe.

Dar îndeajuns cu impresiile de turiști, să trecem la cele artistice. Mihai, ai legătura. (Radu Uszkai)

Mai multă artă, mai puțini politicieni, vă rog!

În timp ce Radu se gândea în continuare cu voluptate la gulașul pe care îl degustase cu puține ore înainte, eu chiar am fost atent la ceremonia de decernare a premiilor UNITER. Eram fericit să fiu acolo, mai ales după ce-mi plăcuse destul de mult ce văzusem anul trecut la Iași.

La fel ca anul trecut, m-am simțit ca un pingiun între toate notabilitățile din sală, îmbrăcat fiind într-o cămașă și blugi în timp ce restul lumii avea ținută de gală. Singurul care mă făcea să mă simt mai bine era chiar colegul Uszkai, care venise între „elitele” teatrului românesc cu un pulover pe el, încălțat în teneși. Stăteam pe același rând cu Victor Rebengiuc, care arăta impecabil, și, cu toate astea, nu prea am apărut la televizor. Mă întreb dacă regizorul din TVR care se ocupa de eveniment a dat vreo indicație să fie evitați de camere boschetarii ăia doi de pe rândul trei. Dacă a făcut-o, îl/o înțeleg. Nici eu nu ne-aș fi filmat.

Gala mi s-a părut ceva mai puțin fastuoasă și interesantă decât cea de la Iași, ca să fiu complet sincer. Și pauzele de țigară au fost mai scurte, iar Caramitru ceva mai puțin în formă ca de-obicei. Adică tot reușea să treacă fără niciun efort de la coolness de James Bond la caterincă de stand-up într-o clipă, dar parcă n-a făcut atât de multe glume ca de-obicei. I-a lăsat pe unii dintre invitați să țină discursuri prea lungi și nu i-a mai luat la mișto când depășeau timpul, cum făcea în anii trecuți. Momentele în care am râs s-au legat mai degrabă de sponsori și de felul direct în care Caramitru le cerea „sprijin” pentru teatrul românesc.

Ce a tras Gala în jos au fost tonele de premii speciale și pentru întreaga activitate care erau precedate de minute întregi de laudatio, adică un discurs lung și plictistor în care era ridicat în slăvi personajul în cauză. Faptul că aceste polologhii erau mai lungi decât discursul cu mulțumiri al premiatului ar trebui să vă spună de ce în ultima parte a galei, un sfert de seară era deja plecată la bere. Păcat de momentele artistice foarte bune, din care țin să-i menționez pe Ana-Maria Galea și Daniel Csikos cu o interpretare excelentă la faimoasa „Pasăre măiastră” a lui Mircea Tiberian și a Ancăi Parghel.

Oricum, toate problemele de care vă povestesc țin de gust. Până la urmă, premiile UNITER nu-s niște Oscaruri care se vor spectaculoase, iar rata alarmantă cu care se pierd oamenii de teaatru în ultima vreme e un motiv pentru atâtea momente de laudatio. O singură chestie m-a deranjat cu adevărat – prea mulți politicieni! Înțeleg că e nevoie de „sprijinul” autorităților locale pentru un astfel de eveniment, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i urci pe scenă la premiile importante pe toți corupții din județ. Nu poți să-l pui pe Victor Rebengiuc pe scenă lângă un baronet de doi lei precum Ciprian Dobre – exact genul de politician căruia i-ar fi oferit Rebengiuc un sul de hârtie igienică în 1990. Poate cel mai mare actor român în viață era felicitat de arhitectul retrocedărilor „extrem de legale” de păduri și clădiri din județul Mureș.

La recitire, textul ăsta sună mai supărat decât aș fi vrut – au fost îndeajuns de multe momente frumoase încât să contrabalanseze scăpările de care vă povestesc aici. Până la urmă, nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar pot să spun că la Iași a fost mai mișto. (Mihai Cernea)

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare