HomeCulturăAi sau nu aptitudini de politician? Vezi dacă poți...

Ai sau nu aptitudini de politician? Vezi dacă poți face parte din noul Guvern

În ciuda contestatarilor din stradă, și politicienii sunt ființe umane. Nimeni nu-i suferă, dar, în taină, mulți îi invidiază. Căci ce poate fi mai ușor decât să câștigi bani doar dând din gură și asta fără să riști să-ți iei vreo boală cu transmitere sexuală, ca alte categorii care tot cu gura își câștigă diurna? Oricare dintre noi poate avea aptitudini de politician, dar poate că nu și le-a descoperit și uite așa riscăm să muncim ca proștii toată viața, când, acum, după ce căderea cabinetului Ponta a făcut pârtie către Palatul Victoria, putem să intrăm în politică și să nu mai facem nimic. Aflați dacă aveți calitățile necesare, completând chestionarul următor.

Ați furat vreodată?
A. Nu domnule, eu nu fur, cel mult mi-o fur, de fraier ce sunt.
B. Da, am furat meseria de la tata, care era profesor, dar tot la salariul minim pe economie am rămas.
C. Reformulați și întrebați-mă când am furat ultima oară, că mi-e mai ușor să vă răspund.

Care a fost ultima carte pe care ați citit-o?
A. Critica rațiunii pure de Kant 
B. Am citit doar patru cărți de la ăla cu care jucam poker. Pe-a cincea n-a mai apucat s-o citesc, și tocmai aia era asul de treflă!
C. Eu n-am citit în viața mea cărți, dar am deja în plan să scriu vreo câteva, în caz că mă leagă DNA.

Ce om politic a spus  ”Învățați, învățați, învățați”?
A. Lenin, și eu am fost atât de prost că l-am și ascultat.
B. Marian Vanghelie, când li se adresa alegătorilor din Ferentari. 
C  Adrian Năstase, când a văzut că ăștia care au venit după el la putere nici să fure nu știu.

Care a fost ultima instituție de învățământ pe care ați absolvit-o?
A. Am făcut un doctorat în străinătate.
B. Școala vieți. 
C. Am făcut trei ani de ”facultate” și făceam și masteratul, dar a venit grațierea și m-au trimis acasă.

Lucrați la privat sau la stat?
A. La privat, 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta.
B. La privata de la colțul blocului până la 22:00, când se închide, pe urmă lucrez acasă, că mai am niște Babanu la rece.
C. La stat. Toată ziua stau degeaba.

Să presupunem că sunteți premier și autostrada pe care tocmai ați inaugurat-o se scufundă. Ce faceți? 
A. Demisionez și-mi cer scuze alegătorilor.
B. Aduc repede niște vaporașe de agrement și spun că ziariștii sunt de vină că au înțeles prost, eu am promis că fac canal maritim, nu autostradă.
C. Dar ce vrei, mă, să le fac și hotel alegătorilor, nu e destul că le-am făcut așa piscină mișto?

Dacă ați fi primarul Bucureștiului, care ar fi prima măsură pe care ați lua-o? 
A. I-aș da afară pe toți ăia care freacă menta prin primărie.
B. Prima măsură mi-aș lua-o mie și mi-aș comanda vreo zece costume de 5.000  de euro bucata la croitorul Casei Regale.
C. M-aș îmbolnăvi de diabet, cancer la plămâni, insuficiență cardiacă și alte boli pe zice și Oprescu că le are, să scap pe caz de boală în caz că mă bagă procurorii la beci.

Rezultate

Cele mai multe răspunsuri de A: N-aveți nicio șansă să deveniți politician. Sunteți condamnat să munciți cinstit toată viața.
Cele mai multe răspunsuri de B: Cu puțin efort, ați putea face o carieră politică, dar trebuie să mințiți mai des. 
Cele mai multe răspunsuri de C: Sunteți un politician înnăscut. Dacă ajungeți președinte, ne dați și nouă o sinecură, ceva, că v-am descoperit?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare