HomeCulturăAll I want for Christmăăăăăs is not Fuego

All I want for Christmăăăăăs is not Fuego

Buna seara, prieteni, cum ar spune cel mai vechi rocker atestat istoric din România, Cristi Minculescu. Cu ocazia comei alcoolice de sărbători pornim o nouă rubrică în Academia Cațavencu în care vom vorbi despre muzica românească, dar și despre muzică străină. Pentru că ne-am nimerit așa în ceas de sărbătoare, în ediția aceasta vom trece prin compozițiile vocal-instrumentale specifice perioadei, cunoscute și sub denumirea ”Nu iar Kylie Minogue cu Santa Baby.” Așadar iată topul Academia Cațavencu pentru ce să nu asculți și anul acesta de sărbători.

1. Ștefan Bănică Jr. sau cum îi spun soțiile lui ”nu mai da, Fane, că mâine am emisiune și se vede urât.” De fiecare dată când îl auzi pe Ștefănel că începe a colinda te simți ca atunci când te bulgărești cu prietenii, și vezi un bulgăre cu zăpadă galbenă venind spre tine. Pentru totți muzicologii, inclusiv pentru scărița din urechea lui Horia Moculescu, succesul lui Ștefănel este ceva inexplicabil, pentru că acesta are capacitatea muzicală a unui koala cu un plămân perforat. Dar cum dansează jive, dom’le acolo la Sala Palatului. Pentru cei mai tineri, care nu știu ce e aia Sala Palatului, este locul acela unde nu cântă niciodată trupele care ar merita.

2. Mariah Carey și Kylie Minogue. Problema aici nu stă în faptul că ele cântă ceva cu specific de sărbători, ci că ele au câte o singură melodie de sărbători pe care toate radiourile le dau la infinit. Începând cu 15 decembrie, există 80% sanse ca dacă vă suiți într-un taxi sau un uber între Colentina și Pipera să ascultati Hrușcă-Hrușcă-Emeric Imre-Kylie Minogue-Bănică-Fuego-reclame-Fuego-Mariah Carey-reclame-Socaciu (din vreme în vreme pun și ei câte un Easter Egg prin playlisturi)

3. Frank Sinatra cu Let it Snow. Asta se ascultă de obicei în casele oamenilor care sunt în stare să facă și sex pe fundal de colinde și care nu au curajul să recunoască faptul că ascultă Hrușcă și Fuego când au musafiri. Deși nu este la fel de periculoasă pentru psihic precum restul listei enumerate aici, prea multă expunere la ”Let it snow” te pot determina să te sui în primul tren spre Poiana Brașov și să te comporți ca un cocalar prețios la ski. S-au întâlnit cazuri.

4. Gold FM – știm că nu este o formație în sine, dar Gold FM, începând cu ora 23.59 pe data de 30 noiembrie scoate un memory stick de un terra, îl deschide cu Winamp, apasă opțiunea de Shuffle și pleacă în concediu până pe 2 ianuarie. Vocilea alea pe care le auziți, chipurile moderatorii emisiunilor sunt înregistrate din iulie, iar ceea ce pare a fi publicitate sunt doar cele din 2011 pe vremea când mai aveau ceva clienți de advertising. Dacă ascultați cu atenție între ora 18.00 și 21.00 în fiecare seară în veți auzi pe bandă, în fundal pe Moș Crăciun râzând la Singur Acasa 2.

Nu uitați totuți să primiți colindători anul acesta, chiar dacă vă întrebați de ce doamne iarta-ma nu a mai scris nimeni nici o colindă nouă de 100 de ani și copiii din ziua de azi tot Domn, Domn să-nălțăm și Deschide ușa, creștine cântă. Măcar niște remixuri să le facă cineva. Să le pună un fundal de beatboxing, să vină cu o tamburină în loc de sorcovă, să fie cineva în spate cu o boxă de iPhone cu sunete de balenă, orice ar fi mai bine decât un ”și-am plecat la vânătoare..” printre muci și un clopot ruginit izbit de casa scării.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 19 (1218) – 19 decembrie 2016-29 ianuarie 2017

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare