HomeCulturăAmerican Pie – Reunion, scenariu scris de Axinte

American Pie – Reunion, scenariu scris de Axinte

 Când aveam 14-15 ani, American Pie 1 era OK. Nu era fenomenal, nu era grozav, nu merita nici măcar să-l vezi la cinema, dar era decent. Un umor ieftin, stupid, adolescentin-american. Nu a omorât pe nimeni puțină caterincă proastă. Apoi au continuat seria și au ajuns să strice stricăciunea. În cele din urmă au tras linie și au zis că „gata, ne oprim aici, că nu putem să batem câmpii mai stupid de atât!”. Dar uite că istoria se repetă…

Când am auzit că apare un nou American Pie, mi-am dat seama din start că o să fie prost, dar întrebarea era „cât de prost?” și „câtă nuditate e și în asta?”. Așa că am investit timp să-l văd și să mă conving că scenariul e scris de Axinte. De fapt, la fel de bine putea să scrie Mugur Mihăiescu, dar era ocupat cu campania electorală. Nu pot să spun foarte multe despre film, urmărind doar primele 20 de minute, dar da. E execrabil. Nici beat sau drogat în ultimul hal nu e mai grozav. De la prima secvență, care e de un ridicol inimaginabil, până la minutul 20, totul e prost scris, prost jucat, prost! Vouă vă vine să credeți că genul ăsta de filme are încasări de milioane? Nu sunt vreun arogant să recomand filosofii video de trei ore, dar pot enumera cinci comedii geniale la orice oră a zilei. Și niciuna nu e American Pie.

Dacă ați văzut vreun American Pie, știți deja ce se întâmplă. Exceptând tocilarii care nu fac nimic interesant, mai e și Stifler care nu face nimic, dar are limbajul colorat. Românescul „Liceenii” e de n ori mai amuzant doar pentru simplul fapt că nu încearcă. Nu, Mihai…?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare